Studiu BNS: 66,7% din totalul salariaților au avut, în luna septembrie, un salariu situat sub media pe țară
Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), câștigul salarial mediu lunar brut al unui salariat în luna septembrie 2020 a constituit 7991,3 lei. Rezultatele cercetării „Repartizarea efectivului de salariați conform mărimii salariului calculat pentru luna septembrie 2020” arată că două treimi din totalul salariaților au avut un salariu situat sub media pe țară. Totodată, aproape fiecare al doilea salariat a avut un salariu mai mic de 6 mii lei.
Conform datelor studiului BNS, 66,7% din totalul salariaților au avut un salariu situat sub media pe țară care a constituit în luna septembrie curent – 7991,3 lei.
47,3% sau aproape fiecare al doilea salariat a avut un salariu mai mic de 6 mii lei.
Totodată, 31,5% din salariați – au avut salarii cuprinse între 6 și 10 mii lei, iar 21,2% din totalul salariaților au avut salarii de peste 10 mii lei.
Comparativ cu luna septembrie 2019, studiul BNS arată că ponderea salariaților care au salarii mai mici de 6 mii lei s-a micșorat. La fel, a fost înregistrată o scădere a ponderii în rândul salariaților care au avut salarii între 2,5 și 4 mii lei și, totodată, cea mai semnificativă creștere a fost înregistrată în rândul salariaților care au salarii de peste 10 mii lei.
Repartizarea pe activități economice relevă o concentrare a angajaților cu „salarii mici” în:
- activitățile de cazare și alimentație publică, unde aproximativ fiecare a doua persoană are un salariu mai mic de 4 mii lei, iar fiecare a treia, are un salariu cuprins între 4 și 6 mii lei;
- activități de servicii administrative și activități de servicii suport, unde 42,2% din totalul salariaților au un salariu mai mic de 4 mii lei, iar 27,2% – au salariul cuprins între 4 și 6 mii lei;
- agricultură, silvicultură și pescuit, unde 39,6% din totalul salariaților au un salariu mai mic de 4 mii lei, iar 33,3% – au salariul cuprins între 4 și 6 mii lei.
La polul opus, în grupa „salariilor mari”, se află salariații din activitățile:
- informații și comunicații, unde 87,7% din salariați au salarii mai mari de 6 mii lei, din care aproximativ 62% au salariul mai mare de 10 mii lei;
- activități financiare și de asigurări, unde 87,7% din salariați au salarii mai mari de 6 mii lei, din care 49,6% au salarii mai mari de 10 mii lei;
- administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii, unde 75,7% din salariați au salarii mai mari de 6 mii lei, din care 30,2% au salariul mai mare de 10 mii lei.