Principală  —  Ştiri  —  Social   —   STOPFALS/ Escrocheria cu bagaje la…

STOPFALS Escrocheria cu bagaje la 53 de lei, „uitate” în aeroportul din Chișinău, a revenit

Sursa: Facebook

Pe pagina de Facebook „Chișinăuu Airport” este promovată, inclusiv sponsorizat, informația falsă că aeroportul din Chișinău vinde online, cu 53 de lei, bagajele din depozit, scrie StopFals.md.

Informația este continuare a escrocheriilor despre bunuri scoase la vânzare pe Internet pentru 53 de lei. Aeroportul Internațional Chișinău nu a anunțat vreodată o astfel de intenție pe niciuna dintre platformele sale online, notează sursa citată.

Pagina nu este credibilă, anunțurile având informații contradictorii și greșeli gramaticale. În încercarea de a părea mai credibili, escrocii au publicat la postare comentarii de pe conturi false cu nume străine, în care arătau „conținuturile” bagajelor pe care le-ar fi cumpărat. Toate comentariile au apărut în intervalul a câteva minute. Postarea a fost distribuită și de profiluri ce par a fi reale.

În toamna anului 2023, reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău au atenționat asupra unei informații false apărute în spațiul public și a venit cu o dezmințire.

„În contextul informației apărute pe rețelele de socializare referitor la faptul că Aeroportul Chișinău își descarcă depozitul și vinde bagaje pierdute/neverendicate, valizele fiind umplute cu diverse lucruri și electronice, rugăm mult să nu reacționați în nici un fel pentru că este o scamatorie.

În nici un caz nu intrați pe careva linkuri, nu oferiți date personale, inclusiv date ale cardurilor bancare. Atenționăm că este o metodă de înșelătorie la care în nici un caz să nu dați curs”, a spus reprezentanții aeroportului din Chișinău.

Conform instituției, au fost sesizate organele competente pentru a fi luate măsurile de rigoare.