„Statul ar trebui să fie un arbitru care să facă niște reguli de joc”. Activitatea agenților imobiliari ar putea fi reglementată

Activitatea agenților imobiliari ar putea fi reglementată. La Parlament au avut loc marți, 28 martie, discuții publice despre activitatea agenților imobiliari în R. Moldova.
Participanții au convenit asupra creării unui grup de lucru, în cadrul căruia să fie elaborată o inițiativă legislativă, care să reglementeze activitatea agenților imobiliari, în contextul în care, în prezent, nu există un astfel de act normativ.
„La eveniment au participat reprezentanți ai mai multor agenții imobiliare, ai Agenției Servicii Publice și ai Serviciului Fiscal de Stat. Discuțiile s-au axat pe identificarea mai multor propuneri în vederea elaborării unui proiect de lege prin care să se reglementeze activitatea agenților imobiliari. Participanții au dezbătut practica internațională în acest domeniu, inclusiv cea din România”, a anunțat Legislativul.
Agentul imobiliar Radu Șitov a declarat pentru Ziarul de Gardă că reglementările ar trebui făcute „prin prisma consumatorului”.
„Pentru orice persoană, cel mai important lucru este familia și țara unde el locuiește. Familia este strâns legată de casă (…). Noi în Europa suntem plus minus pe locul doi, avem 95,2%, mă refer la persoanele care dispun de imobil. Este foarte important cine este agentul care decide soarta unei persoane care practic are în mare parte un singur activ pe care l-a agonisit timp de 30 de ani și ar fi foarte bine ca acea persoană să fie o persoană empatică, profesionistă. Cu părere de rău, acum în piață, opinia față de intermediar sau agent nu este prea bună (…). Statul ar trebui să fie un arbitru care să facă niște reguli de joc (…)”, a spus el.
Ședința a fost organizată de deputata PAS Marina Morozova, pe platforma Comisiei economie, buget și finanțe.