Stare de urgență în R. Moldova, pe înțelesul cetățenilor. Ce presupune aceasta și ce s-ar putea schimba
R. Moldova ar putea intra în stare de urgența la aproape două săptămâni de la depistarea primului pacient infectat cu noul coronavirus, Covid-19. Despre posibilitatea de a aproba o decizie în acest sens, urmează să se discute la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale.
Premierul moldovean, Ion Chicu, a declarat luni, 16 martie, că în R. Moldova ar putea fi declarată stare de urgență, în contextul prevenirii răspândirii noului coronavirus.
Potrivit legii Nr. 212 din 24.06. 2004, „starea de urgență” presupune un ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de menţinere a ordinii publice, care se instituie provizoriu în unele localităţi sau pe întreg teritoriul ţării în caz de:
- iminenţă a declanşării sau declanşare a unor situaţii excepţionale cu caracter natural, tehnogen sau biologico-social, ceea ce face necesară prevenirea, diminuarea şi lichidarea consecinţelor acestora;
- existenţă a unui pericol pentru securitatea naţională sau ordinea constituţională, ceea ce face necesară apărarea statului de drept, menţinerea sau restabilirea stării de legalitate;
Procedura de instituire a stării de urgență în R. Moldova
Declararea stării de urgenţă
Starea de urgenţă se declară la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova sau a Guvernului , fiind aprobată în Parlament.
Starea de urgenţă poate fi instituită pe o perioadă care nu va depăşi 60 de zile. În funcţie de evoluţia situaţiei, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvernul poate solicita Parlamentului prelungirea sau reducerea duratei stării de urgenţă, precum şi extinderea sau restrîngerea ariei de acţiune a acesteia.
Măsurile care pot fi aplicate în R. Moldova pe durata stării de urgenţă
a) evacuarea provizorie a cetăţenilor din zonele ce prezintă pericol pentru viaţă şi asigurarea obligatorie a acestora cu locuri de cazare permanentă sau provizorie;
b) instituirea unui regim special de intrare şi ieşire din ţară;
c) dispunerea raţionalizării consumului de alimente şi de alte produse de strictă necesitate;
d) introducerea regimului de carantină şi luarea altor măsuri sanitaro-antiepidemice obligatorii;
e) efectuarea, în modul stabilit de lege, a rechiziţiilor de bunuri în scopul prevenirii şi lichidării consecinţelor situaţiilor care au impus declararea stării de urgenţă;
f) stabilirea unui regim special de lucru pentru agenţi economici şi instituţii publice, soluţionarea altor chestiuni privind activitatea acestora, necesare desfăşurării lucrărilor de salvare-deblocare şi a altor lucrări de neamînat;
g) modificarea procedurii de numire în funcţie şi de destituire a conducătorilor agenţilor economici şi ai instituţiilor publice;
h) interzicerea demisiei lucrătorilor, cu excepţia cazurilor prevăzute de actele normative, pentru această perioadă;
i) chemarea cetăţenilor pentru prestări de servicii în interes public în condiţiile legii;
j) introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicaţii.
Cine ia deciziile în perioada stării de urgență
În cazul declarării stării de urgenţă, fapt ce impune necesitatea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor acestora, planificarea, organizarea şi coordonarea activităţii de aplicare a măsurilor impuse revin Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, iar coordonarea aducerii la îndeplinire a măsurilor de rigoare revine Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, local – Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.
Starea de urgență în R. Moldova
Reguli mai stricte la graniță
Se stabileşte regimul special de folosire a spaţiului aerian. Ar putea fi instituite reguli mai stricte la frontieră cum ar fi interzicerea accesului în ţară a străinilor care provin din ţările cu risc ridicat.
Premierul moldovean, Ion Chicu, a anunțat că începând cu 17 martie, de la ora 00:00, indiferent de destinație, va fi sistat total traficul aerian. Totodată, cetățenii străini nu vor mai putea să intre în R. Moldova, pe nicio cale.
Restricții de circulație și organizare a evenimetelor în masă
Autoritățile de resort pot interzice sau limita circulaţia persoanelor în anumite localităţi şi în anumite ore şi eliberează, în cazuri justificate, permise de liberă circulaţie. Se poate exercită dreptul exclusiv de a interzice desfăşurarea adunărilor, manifestaţiilor publice şi a altor acţiuni de masă.
Închiderea unor locuri publice
O altă măsură ar fi închiderea locurilor publice precum baruri, restaurante, centre comerciale, piețe, saloane de frumusețe, pentru evitarea contactului şi implicit împiedicarea răspândirii virusului.
Autoritățile au anunțat că de luni, 16 martie, toate localurile de agrement, restaurantele, barurile și piețile vor fi închise. Vor râmâne deschise doar farmaciile, stațiile peco și magazinele alimentare.
Razii pe străzi
În perioada „stării de urgență”, s-ar putea mări numărul de polițiști, agenți de patrulare pe strazi, pentru asigurarea și verificarea respectării regulilor stabilite de autorității. Tot în această perioadă pot fi efectuate mai multe razii.
Mass-media în „stare de urgență”
Pe perioada „stării de urgență”, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova coordonează activitatea mijloacelor de informare în masă privind informarea populaţiei despre cauzele şi proporţiile situaţiei excepţionale, despre măsurile întreprinse de Guvern pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situaţii şi protecţia populaţiei, precum şi privind familiarizarea populaţiei cu regulile de comportare în timpul situaţiei excepţionale.
O decizie despre posibilitatea de a fi declarată stare de urgență în R. Moldova, în legătură cu răspâdirea virusului Covid-19 la nivel național, urmează să fie luată la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, care va avea loc luni, 16 martie, de la ora 17:00.
În total, în R. Moldova, au fost confirmate 23 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în 10 cazurii fiind vorba despre contaminare locală, pe plan intern. Printre persoanele testate pozitiv cu Covid-19 sunt un copil și o femeie însărcinată.