Stăpânii petrolului extras în R. Moldova au cumpărat peste 130 de terenuri în apropierea zonei de extracție din Văleni
În timp ce Guvernul încearcă să preia resursele de petrol și gaze naturale la balanța statului, iar apoi să decidă transmiterea în folosință a hidrocarburilor fie în gestiunea unei întreprinderi de stat, fie în cea a unei entități private, cei care gestionează extracția de petrol din satul Văleni, raionul Cahul cumpără zeci de terenuri în apropierea zonei de extracție.
„Vreau să fac ceva pentru țărișoara asta. Eu am rămas aici și vreau să dezvolt țara, și să mă dezvolt la mine în țară”, susține Tudor Gorea, cel care administrează firma ce gestionează procesul de extracție a petrolului.
Peste 100 de terenuri cumpărate de „exploratorii” de petrol
În februarie 2023, ZdG a dezvăluit în ancheta „Stăpânii petrolului extras în R. Moldova. Intermediari din lumea K1 au intrat în afacerea cu hidrocarburi” cum, în lipsa unei licențe de activitate și a unui contract de cesiune, sub paravanul „Valiexchimp” SRL, lunar, din zăcământul de petrol de la Văleni sunt extrase între 500 și 550 de tone de țiței, adică 6200- 6500 de tone pe an, iar întreg procesul este gestionat de „Bio Fertiland” SRL. Compania este administrată de Tudor Gorea, vicepreședinte al Comitetului Național Olimpic și Sportiv (CNOS) și președinte al Federației Naționale Oriental Kickboxing.
ZdG a constatat că între timp, în vara anului 2023, „Bio Fertiland” SRL a cumpărat în jur de 130 de terenuri extravilane în satul Văleni, raionul Cahul, în apropierea zonei de extracție a țițeiului. Toate contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor au fost semnate la 26 iulie 2023 și înregistrate la Cadastru în 31 iulie 2023. Terenurile au o suprafață totală de aproape 11 hectare.
Întrebat cu ce scop a cumpărat terenurile, Tudor Gorea spune că vrea să își extindă afacerea, dar că planurile lui sunt deocamdată secrete.
„Vreau să fac ceva pentru țărișoara asta. Eu am rămas aici și vreau să dezvolt țara, și să mă dezvolt la mine în țară. Da, vreau să investesc, să fac ceva, dar asta este secret. Sunt multe terenuri de vânzare și nu costă atât de mult. Le-am luat cu 45 de mii de lei, 30 de mii de lei. Eu le iau prin transfer, pe companie, nu cash”, ne-a spus Tudor Gorea.
Extracția petrolului – secret comercial
L-am întrebat pe Tudor Gorea în baza cărui temei firma lui gestionează extracția de petrol, însă acesta a refuzat să ne ofere detalii, invocând că aceste date ar prezenta secret comercial.
„Eu am contract legal declarat la toate instituțiile. Este secret comercial și nu vă pot spune numele firmei cu care am semnat contractul”, ne-a spus Tudor Gorea.
Țițeiul extras la Văleni (care face parte din categoria C1, fiind considerat țiței greu, n.r.) este vândut unor firme din România. Până a gestiona extracția de petrol, „Bio Fertiland” SRL a raportat anual zero venituri ori sume infime din vânzări. În 2020, firma a raportat venituri din vânzări în valoare de 3,4 milioane de lei și un profit net de 653 de mii de lei. Un an mai târziu, adică în 2021, veniturile din vânzări au crescut până la 29 de milioane de lei, iar profitul net raportat a fost de peste 10 milioane de lei. În 2022, veniturile au fost de 37 de milioane de lei, iar profitul net – de 16 milioane de lei.
Guvernul, aproape de a decide soarta hidrocarburilor
În septembrie 2023, Agenția Proprietății Publice (APP) a înregistrat la Guvern un proiect de lege cu privire la încetarea dreptului de folosință a hidrocarburilor transmise în baza Acordului de concesiune între Guvern și Compania „Redeco” LTD și acordarea dreptului Executivului de a decide transmiterea în folosință a hidrocarburilor.
„Opțiunea propusă prin proiectul actului normativ este una recomandată, în contextul în care evenimentele legate de exploatarea hidrocarburilor de-a lungul perioadei menționate au demonstrat ineficiență și abuz din partea beneficiarilor care au prejudiciat statul”, se arată în proiectul de lege aflat la etapa avizării de către Guvern.
„Redeco” LTD este o firmă moldo-americană care în iunie 1995, printr-o hotărâre de Guvern, a primit dreptul în baza unui Acord de concesiune să facă prospecțiuni și să exploateze resursele de petrol şi gaze pe teritoriul R. Moldova până în 2020. Firma americană nu și-a onorat însă obligațiile de explorare, ci doar a pompat și vândut petrolul și gazele naturale scoase din subsolul țării. În 2007, „Redeco” LTD și-a înstrăinat afacerea către compania „Valiexchimp” SRL.
Roman Cojuhari: „Atâta timp cât acel contract este expirat, noi vrem să fie transmise în gestiunea unei întreprinderi de stat”
Roman Cojuhari, directorul APP, susține că statul vrea să-și recupereze dreptul asupra resurselor concesionate în repetate rânduri și să le dea fie în gestiunea unei întreprinderi de stat, fie în cea a unei entități private.
„Contractul a expirat și noi suntem în procedură de a relua și a administra mai departe acele rezerve. Se spune că rezervele pot fi extrase, dar asta poate fi făcut doar prin concesionare. Nu vreau să spun că mai departe vom concesiona aceste rezerve. Vom vedea care va fi soarta lor ulterioară, dar atâta timp cât acel contract este expirat, noi vrem să fie transmise în gestiunea unei întreprinderi de stat. Cert este că toate proiectele și contractul au fost întotdeauna făcute șmecher. Agenții privați s-au gândit cu 3-4 pași înainte și au încercat întotdeauna să facă astfel încât să prejudicieze statul. Noi considerăm că toată infrastructura care a fost construită și este inseparabilă, și conform legii, și conform contractului, trebuie să revină în proprietatea și gestiunea statului”, spune directorul APP.