SPPS are un nou director adjunct
După ce l-a revocat din funcție pe șeful Serviciului Protecție și Pază de Stat, Iaroslav Martin, iar Petru Corduneanu și-a prezentat demisia la 21 decembrie, președinta Maia Sandu a numit un director adjunct al instituției care va asigura funcționalitatea acesteia.
Secretarul general al Aparatului Președintelui, Andrei Spînu, a confirmat pentru ZdG că președinta Maia Sandu l-a numit astăzi pe Vasile Popa în funcția de director adjunct al SPPS.
Popa va asigura funcționalitatea instituției până la desemnarea unui nou șef al SPPS.
Vasile Popa este fost bodyguard al ex-premierului Vlad Filat, care în ultimul timp i-a asigurat pază și Maiei Sandu.
SPPS a rămas fără director adjunct la 21 decembrie, când Petru Corduneanu și-a prezentat demisia.
Corduneanu, care este fost consilier municipal și fost deputat PSRM, a fost numit la 28 decembrie, prin ordinul ministrului Afacerilor Interne, Pavel Voicu, Comandant adjunct al Inspectoratului General de Carabinieri.
SPPS este un organ de stat cu atribuţii speciale în domeniul securităţii statului, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor R. Moldova.