Spitalul din Cahul, a treia instituție raională activată pentru preluarea cazurilor de COVID-19. Ce spune administrația
Spitalul Raional (SR) Cahul urmează a fi cea de-a treia instituție spitalicească de nivel raional implicată în tratarea cazurilor de infectare cu COVID-19. Anunțul a fost făcut în dimineața zilei de 28 martie de către Viorica Dumbrăveanu, ministra Sănătății, Muncii și Protecției sociale. Primele două spitale regionale activate au fost SR Bălți și SR Comrat.
SR Cahul ar urma să preia cazurile suspecte și pacienții din regiunea de sud a țării.
„Noi ne pregătim. Suntem conștienți. Am fost anunțați de către Minister. În scurt timp va fi emis și un ordin și luate măsurile de rigoare. În prezent, este în curs de elaborare și aprobare planul de acțiuni. Vom fi implicați atât în triajul pacienților, cât și tratamentul celor cu COVID-19. Când va fi aprobat planul, va fi publicat”, a declarat pentru Ziarul de Gardă Elena Tatu, vicedirector la SR Cahul, care a precizat că planul de acțiuni luni ar urma să fie aprobat luni și doar ulterior se va cunoaște data de când ar urma să preia pacienți.
Între timp, susține Elena Tatu, instituția are în dotare patru aparate de ventilare artificială a plămânilor, iar încă unul este în proces de achiziționare, cu suportul Primăriei Municipiului Cahul.
Vicedirectorul instituției medicale nu a putut spune de câte paturi dotate pentru suspecții de COVID-19 și pacienții confirmați va dispune spitalul.
Elena Tatu a recunoscut că problema insuficienței cadrelor medicale este la ordinea zilei, dar susține că nu există soluții în acest moment.
„Problema lipsei personalului medical a fost problemă și până la acest moment, iar în mod urgent nici nu ai cum să o rezolvi. Vom face față cu acel personal medical pe care îl avem. În prezent necesitățile cu personal sunt acoperite în proporție de 70%, în general”, a declarat Elena Tatu, vicedirector al SR Cahul pentru Ziarul de Gardă.
Astăzi, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat că este examinată posibilitatea de organizarea laboratoarelor care vor prelucra testele de COVID-19, pentru a fi economisit timpul, dar și să fie pus accent pe „calitatea” acestora.