Situația epidemiologică în școlile și grădinițele din R. Moldova: Au fost înregistrate peste 7 650 de cazuri de gripă sau viroză sezonieră
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că în perioada 27 – 31 martie în instituțiile de învățământ preșcolar din țară au fost raportate 3 558 de cazuri de infectații cu gripă sau viroză sezonieră, iar din învățământul primar, gimnazial și liceal au fost raportate 3 887 de cazuri.
De asemenea, potrivit MEC, în învățământul preșcolar au fost înregistrate 122 de cazuri de infectare cu gripă sau viroză sezonieră în rândul cadrelor didactice și a personalului auxiliar, iar în învățământul primar, gimnazial și liceal au fost înregistrate 86 de cazuri.
Cu virusul COVID-19, în învățământul preșcolar sunt infectate 63 de persoane. Printre acestea sunt 43 de copii, 13 cadre didactice și șapte persoane care fac parte din personalul auxiliar. În învățământul primar, gimnazial și liceal sunt infectate 36 de persoane: 23 de elevi, nouă cadre didactice și patru persoane din personalul auxiliar.
Riscul infectării cu gripă și alte infecții respiratorii virale acute poate fi redus prin respectarea măsurilor de prevenire, precum: evitarea aglomerațiilor, purtarea măștii de protecție, în special în transportul public, respectarea distanței față de persoanele care prezintă simptome respiratorii, respectarea igienei mâinilor, a etichetei tusei și strănutului.
La apariția primelor simptome specifice infecțiilor respiratorii – febră, tuse, strănut, dureri de cap, stare de slăbiciune, cetățenii sunt îndemnați să consulte medicul de familie.