SIS neagă că reprezentanții instituției sună primarii și-i descurajează să participe la protestul de vineri
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) respinge acuzațiile reprezentanților Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) precum că reprezentanții instituției ar fi implicați în împiedicarea protestului împotriva inițiativei Guvernului de a plafona/exclude taxele locale, preconizat pentru ziua de vineri, 27 noiembrie.
„În calitate de autoritate specializată în domeniul asigurării securității naționale, Serviciul monitorizează constant evenimentele cu potențial de a afecta securitatea și ordinea publică, însă nu se implică în privarea realizării dreptului constituțional la întruniri pașnice, indiferent de organizatori sau tematica eventualelor proteste”, se arată într-un comunicat remis de SIS.
Totodată, instituția precizează că, „rolul și scopul SIS este de a contribui la securitatea cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv în cadrul întrunirilor publice legale”.
„Reiterăm apelul de a nu atrage instituția într-o zonă a speculațiilor și disputelor politice și manifestăm deschidere pentru cooperare în vederea elucidării circumstanțelor ce au dus la lansarea unor astfel de declarații în spațiul public”, se mai arată în comunicatul citat.
Mai mulți primari din R. Moldova au anunțat că vineri, 27 noiembrie, vor protesta împotriva inițiativei Guvernului de a plafona/exclude taxele locale. Potrivit acestora, reducerea veniturilor prin plafonarea sau excluderea taxelor locale ar știrbi din autonomia locală și ar crește dependența primăriilor de autoritățile centrale.
La 12 octombrie membrii Consiliului de Administrație al CALM s-au întrunit în cadrul unei ședințe în care, marea majoritate a participanților, și-au exprimat profunda îngrijorare privind intenția Guvernului de a plafona/exclude taxele locale. Potrivit aleșilor locali, poziția Ministerului Finanțelor este total neîntemeiată și ilegală.
Reieșind din poziția membrilor săi, CALM a expediat o Declarație Președintelui R. Moldova, Prim-ministrului, organelor de drept, tuturor candidaților la funcția de președinte, clasei politice, dar și mass-media în care au cerut stoparea acestor „abuzuri și consolidarea autonomiei locale”.
Pe 23 noiembrie premierul Ion Chicu a anunțat că nu va renunța la ideea de a plafona taxele locale.