Șeful interimar al Direcției generale urmărire penală din cadrul CNA a demisionat
Eugeniu Rurac, șeful interimar al Direcției generale urmărire penală din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA), și-a dat demisia luni, 13 februarie, conform unor surse ale Ziarului de Gardă.
Fostul procuror anticorupție Eugeniu Rurac a candidat recent la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), concurs care nu a mai avut loc după mai multe acuzații în procesul de desemnare a șefului PCCOCS.
Anterior, el a fost angajat la Serviciul de Informații și Securitate. Rurac a plecat din procuratură în ianuarie 2020, când a demisionat fără să precizeze motivele.
Eugeniu Rurac a instrumentat mai multe dosare de rezonanță, printre care dosarul judecătolui Ion Druță, care deținea funcția de președinte al CCSJ, dosarul „Metalferos”, în care erau stabilite prejudicii de peste 200 de milioane de lei. Tot Rurac a fost cel care a renunțat, într-un final, la învinuirea adusă actualei președinte a Curții Constituțională, Domnica Manole, judecată pentru pronunțarea cu bună știință a unei hotărâri ilegale. Eugeniu Rurac a gestionat și dosarul penal pe numele fostului deputat, Chiril Lucinschi, condamnat de prima instanță în dosarul fraudei bancare.
În septembrie 2022, ZdG a scris că Rurac a fost surprins de mai multe fotografii publicate în presă și pe canale de Telegram, la volanul unui automobil Mercedes S 400 4 Matic. Solicitat atunci de ZdG, Eugeniu Rurac a declarat că automobilul nu i-ar aparține lui, ci fratelui său, de la care l-a împrumutat pentru o lună, cât timp automobilul său era la reparație. Detalii aici.