Scandal la o policlinică din Chișinău: O doctoriță de familie acuză că o colegă a lovit-o „în cap cu o sticlă de vin, fără motiv”
O doctoriță de familie de la Asociația Medicală Teritorială Ciocana a fost internată în spital după ce ar fi fost luată la bătaie de o colegă din cadrul instituției. În urma traumatismelor, doctorița de familie a fost internată la Institutul de Medicină Urgentă sub diagnoza de traumatism cranio-cerebral, contuzie cerebrală. Contactată de ZdG, administrația policlinicii a refuzat să ofere detalii, iar persoana bănuită a evitat să vină cu o reacție.
Totul s-ar fi întâmplat la 29 iunie, când Carolina Letvințev, doctoriță de familie, era la muncă și consulta o pacientă. Potrivit ei, colega sa, medic-ginecolog, Liliana Ciobanu ar fi venit în biroul său și ar fi luat-o la bătaie fără a avea vreun motiv.
„Apoi a scos dintr-o pungă o sticlă cu vin și a început să mă lovească în cap”
„La 29 iunie, în jurul orei 16:30, eram cu o pacientă în birou. Colega mea, ginecolog, Liliana Ciobanu, a intrat în cabinet și i-a zis pacientei să iasă, apoi a scos dintr-o pungă o sticlă cu vin și a început să mă lovească în cap, învinuindu-mă că o zi în urmă i-aș fi furat telefonul de la serviciu, lucru care nu este adevărat. Și zicea că este sătulă de mine, dar așa și nu am înțeles care este motivul. A început să mă lovească cu sticla în cap, mi-am acoperit capul cu mâinile și mă lovea peste mâini deja. Într-un final, am reușit să fug din birou. Când m-am întors, am rugat pe cineva să mă ajute că mă dureau mâinile și am rugat pe cineva să-mi dea telefonul ca să pot chema poliția și ambulanța”, povestește Carolina Letvințev, într-o discuție cu ZdG.
La întoarcere în birou, Carolina Letvințev nu și-ar mai fi găsit telefonul mobil. Potrivit doctoriței de familie, nu e prima dată când Liliana Ciobanu se comportă abuziv cu dânsa.
„Nu am avut vreun conflict cu dumneaei, doar că orice pacient de-al ei, care i se părea mai suspect, era pus după mine. Paranoic. Zicea că eu i l-am trimis să o controleze”, spune Carolina Letvințev.
Totodată, Carolina Letvințev susține că ea a anunțat și anterior administrația policlinicii despre comportamentul colegei sale, Liliana Ciobanu, dar administrația nu ar fi avut o reacție potrivită.
„Eu nu comunic cu dumneaei de prin 2021 din cauza acelor învinuiri paranoice. Atunci am primit o recomandare de la administrație ca să o ignor și să nu discut cu dumneaei pentru că are conflicte cu mai mulți colegi, cu jurista. Și de fiecare dată, administrația ascunde și tolerează aceasta. Și mi se spunea – «Hai rabd-o, las-o în pace, ingnor-o». Și iată la ce s-a ajuns cu toleranța aceasta”, povestește medicul de familie.
„Mi-e frică de dumneaei”
Carolina Letvințev a fost internată la Spitalul de Urgență timp de șase zile cu diagnoza de contuzie cerebrală și alte traumatisme. Susține că încă nu se simte bine, dar de astăzi, 4 iulie, doctorița de familie a fost externată și va continua tratamentul acasă „din motive de securitate”.
„Mi-am cerut voie să merg acasă pentru că mi-e frică că dumneaei ( Liliana Ciobanu n.r.) poate veni și aici. Și așa cum aici nu se încuie ușile, mă tem și vreau să merg acasă să stau în liniște și să urmez tratamentul”, a spus medicul de familie pentru ZdG.
ZdG a contactat-o pe medicul ginecolog, Liliana Ciobanu pentru a cere o reacție. A răspuns la telefon, dar imediat ce reporterul ZdG s-a prezentat și a invocat motivul apelului telefonic, Liliana Ciobanu a tăcut în receptor. Am telefonat repetat, dar ni s-a răspuns la fel – cu tăcere. Ulterior nu a răspuns la apeluri.
„Nu vă pot spune absolut nimic”
Potrivit doctoriței de familie, Liliana Ciobanu ar avea mustrare la locul de muncă pentru agresiune verbală cu pacienții și colegii. ZdG a luat legătura cu administrația Policlinicii nr.10, AMT Ciocana. La telefon, vicedirectoarea Managementului calității a refuzat să ofere detalii despre cele întâmplate.
„La moment nu vă pot spune absolut nimic. Se petrece ancheta de serviciu. Asta-i tot”, a spus Violeta Muntean, vicedirectoarea Managementului calității din cadrul Policlinicii nr.10, AMT Ciocana.
Carolina Letvințev a depus o plângere la poliție.
Soțul făptașei – fost șef de poliție, implicat într-un furt
Nicolae Bâzgan, soțul Carolinei Letvințev, cel care a apelat la ZdG, susține că soțul Lilianei Ciobanu ar fi avocat despre care presa a scris anterior.
„Are legături și în avocatură, și în judecătorie, și foarte ușor poate să mușamalizeze cazul”, precizează Nicolae Bâzgan.
Potrivit acestuia, soțul Lilianei Ciobanu ar fi Vadim Ciobanu, fostul șeful secției urmărire penală a Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, despre care ZdG a scris în 2017 că acesta ar fi bărbatul care-și proteja soția, când aceasta săvârșea un furt dintr-un magazin. Mai exact, ZdG a aflat că Vadim Ciobanu ar fi acela care-și proteja soția, în timp ce aceasta punea în geantă o salatiera, despre care magazinul anunța ulterior că are o valoare de aproximativ 400 de lei. Atunci, Ciobanu a negat că el apare în video.
La o săptămână după ce acele imagini au devenit virale, Vadim Ciobanu și-ar fi dat demisia din funcția de șef a secției urmărire penală a Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, și ar activa acum în calitate de avocat.