Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Șase puncte de trecere a…

Șase puncte de trecere a frontierei cu Ucraina rămân, temporar, închise, anunță Poliția de Frontieră

UPDATE 12:55 Poliția de Frontieră informează că punctul de trecere a frontierei Unguri-Bronița și-a reluat activitatea. Rămân închise încă sașe puncte de trecere a frontierei cu Ucraina.

UPDATE 12:34 Poliția de Frontieră anunță că la această oră rămân cu programul de lucru sistat șapte puncte de trecere a frontierei cu Ucraina.

Este vorba despre punctele: Mirnoe – Tabachi, Ceadîr Lunga – Novîe Troianî, Ceadîr Lunga – Maloiaroslaveț, Lipcani – Podvirievca, Unguri – Bronița, Medveja-Zelionaia, Ocnița – Sokireanî.

„Motivele nefuncționării sunt deconectarea energiei electrice pe partea ucraineană sau defecțiunile tehnice la baza de date a autorităților de frontieră/vamale din Ucraina”, explică IGPF.

Știrea inițială

Poliția de Frontieră a R. Moldova anunță, în dimineața zilei de 18 noiembrie, că din cauza unor defecțiuni tehnice la baza de date a Serviciului Vamal al Ucrainei, dar și a lipsei energiei electrice pe partea ucraineană, nouă puncte de trecere a frontierei și-au sistat temporar activitatea.

Este vorba despre punctele Ceadîr Lunga-Novîie Traianî, Mirnoe-Tabaki, Cișmichioi-Dolinscoe, Vulcănești-Vinogradovca, Ceadîr Lunga-Maloiaroslaveț, Grimăncăuți-Vașcovțî, Lipcani-Podvirievca, Medveja-Zelionaia și Săiți-Lesnoe, potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF).

Polițiștii de frontieră îndeamnă cetățenii să aleagă, din timp, alte puncte de trecere a frontierei din proximitate.

Zilele trecute, rușii au lansat aproximativ 100 de rachete asupra Ucraina, fiind lovită infrastructura energetică și civilă. Acest atac depășește lovitura masivă cu rachete din 10 octombrie, când rușii au tras 84 de rachete în Ucraina. Atunci, în urma atacurilor masive asupra infrastructurii energetice ucrainene, țara vecină a oprit exportul de energie electrică în R. Moldova.