Șantaj de peste cinci milioane de lei, cu implicarea unui „hoț în lege” din Georgia și a sportivului Ivan Șoltoianu – a fost reținut și cel care ar fi comandat șantajul fostului partener de afaceri
Oamenii legii l-au reținut joi, 17 august, în Chișinău, pe un bărbat care ar fi comandat șantajul fostului partener de afaceri, de la care ar fi primit ilegal începând din 2019 peste 5 000 000 de lei.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), faptele au început în perioada în care victima își ispășea pedeapsa în penitenciarul din Cricova, pentru o escrocherie.
Atunci, după cum anunțau autoritățile în aprilie 2023, sportivul Ivan Șoltoianu care-și ispășea pedeapsa pentru omor l-ar fi amenințat pe bărbat și familia sa cu violență fizică și cu moartea. Șantajul a continuat și ulterior ispășirii pedepsei cu închisoarea, cu implicarea unui bănuit din Georgia – „hoț în lege,” care urmează să fie anunțat în căutare de autoritățile din R. Moldova, potrivit IGP.
Victima are vârsta de 45 de ani, iar afacerea comună pe care o avea cu bănuitul reținut joi era în domeniul parcărilor auto.
„Neînțelegerea pornise de la anumite datorii, care deși au fost întoarse, pretențiile financiare au luat forma ilegală a șantajului, în baza diferitor cutume în lumea criminală. Prin urmare, după ce bănuitul ar fi obținut astfel ilegal acei peste 5 000 000 lei – atât bani în numerar, cât și în contul mașinilor de lux – victima l-a denunțat”, informează oamenii legii.
Ulterior perchezițiilor desfășurate la bănuit, în Chișinău, acesta a fost reținut, iar procurorii PCCOCS i-au prezentat învinuirea și au solicitat plasarea lui în arest preventiv, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor care s-ar face vinovate de comiterea acestui șantaj.
Anterior, pe caz a fost anunțat în căutare și însuși organizatorul șantajului – capul organizației criminale „Nicu Patron”. Cercetările continuă, timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Sportivul Ivan Șoltoianu a fost plasat în arest în primăvară. Acesta are și statut de inculpat în dosarul agresiunii fizice a unui bărbat din sectorul Botanica din Chișinău, care-și plimba câinele, în martie 2022. Sentința pe acel dosar a fost contestată de procurorul PCCOCS, iar Curtea de Apel Chișinău urmează să se pronunțe.