Rusia: Jurnaliștilor li s-a interzis să filmeze sosirea lui Navalny la aeroport. Acesta revine de la Berlin
Aeroportul Vnukovo, unde liderul opoziției ruse, Alexei Navalny urmează să ajungă de la Berlin pe 17 ianuarie, a refuzat posibilitatea filmării acestui eveniment. Răspunsul serviciului de presă Vnukovo a fost publicat de către Sota Vision, citat de meduza.io
Aeroportul și-a explicat refuzul prin măsurile împtriva răspândirii COVID-19. Totuși, serviciul de presă al aeroportului a precizat că „va fi furnizat” material video cu pasagerii zborului de la Berlin.
Navalny se află pe lista de persoane date în urmărire în Rusia, pentru că ar fi încălcat condițiile unei pedepse la închisoare cu suspendare și riscă să fie închis trei ani și jumătate când se întoarce în Rusia, a declarat joi unul dintre avocații săi, potrivit Reuters.
În dimineața zilei de joi, 20 august, Alexei Navalny a fost internat de urgență în spitalul din Omsk. Asta după ce i s-a făcut rău în avionul cu care zbura din Tomsk spre Moscova. Purtătoarea sa de cuvânt, Kira Yarmysh, care se afla cu el, spune că cel mai probabil, politicianul a fost otrăvit la îmbarcare când a băut un ceai într-un restaurant al aeroportului din Omsk.
După 48 de ore în care soția și rudele lui Navalny au cerut transportarea sa într-un spital din străinătate, Anatoly Kalinichenko, medicul șef adjunct al spitalului de urgență din Omsk, a anunțat vineri, 21 august, că medicii au fost de acord să-l transporte pe politicianul Alexei Navalny în Germania.
Germania a afirmat miercuri, 2 septembrie că Alexei Navalny a fost otrăvit de un agent neurotoxic „de tip Noviciok”. Informația a fost prezentată de purtătorul de cuvânt al Guvernului Germaniei, Steffen Seibert care a spus că rezultatele laboratoarelor militare germane au demonstrat acest lucru „fără echivoc”, lucru negat de Rusia.