România suspendă zborurile spre și dinspre Republica Moldova
România suspendă zborurile spre și dinspre mai multe țări cu risc epidemiologic ridicat, printre care și Republica Moldova.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență de la București a decis joi suspendarea zborurilor spre și dinspre România, efectuate de operatorii economici din aviație, dinspre și spre statele prevăzute în lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, așa-numita „zonă galbenă”, în care a fost inclusă și Republica Moldova.
Există însă și excepții, în cazul cărora nu se aplică suspendarea zborurilor. Este vorba despre statele membre ale Uniunii Europene, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Emiratele Arabe Unite și Qatar.