România nu mai este clasificată ca zonă roșie. Românii nu mai sunt obligați sa stea în carantină la intrarea în R. Moldova
România nu mai este clasificată ca zonă roșie, fiind plasată în clasificarea de zonă verde. Prin urmare, cetățenii români care vin din România și nu au circulat, în ultimele 14 zile, într-o țară din zona roșie, pot intra în Republica Moldova.
Ambasada României în Republica Moldova informează că a fost adoptată noua listă a statelor cu risc epidemiologic sporit de transmitere a SARS-CoV-2 – link), clasificate ca zonă roșie, pentru care se impune interdicția de intrare, respectiv regimul de autoizolare la intrarea în Republica Moldova (elaborată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Ambasada României în Republica Moldova amintește că, începând cu 30 noiembrie 2020, se reinstituie starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 30 noiembrie 2020 – 15 ianuarie 2021, în conformitate cu Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 35 din 27 noiembrie 2020.
- Se permite intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor care vin din ţările clasificate ca zonă verde. Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi vin din ţările clasificate ca zonă verde nu vor completa Fişa epidemiologică şi nu vor fi obligați să respecte regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile. În cazul în care punctul de pornire este situat într-o țară clasificată ca zonă verde, iar în timpul călătoriei a fost tranzitată țara clasificată ca zonă roșie, inclusiv tranzit aeroportuar, atunci persoana este considerată ca venind din zona roşie, completează fişa epidemiologică şi este obligată să respecte regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile.
- Se interzice intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor care vin din ţările clasificate ca zonă roşie, cu următoarele excepţii: membri de familie ai cetăţenilor Republicii Moldova; persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi; persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document confirmativ, care include invitaţia şi/sau contractul încheiat cu o persoană juridică rezidentă în Republica Moldova;
- elevii/ studenții, care urmează să susțină examene, care merg la studii în unităţi/ instituţii de învăţământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare, sau care se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/ organizarea/ desfăşurarea studiilor, cu prezentarea documentelor confirmative. Excepţia se aplică şi pentru reprezentantul legal sau însoţitorul desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal;
- membrii familiilor cetăţenilor străini care au permis de şedere în Republica Moldova;
- cetăţeni străini care activează în calitate de cadre didactice în Republica Moldova;
- posesorii paşapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi altele asimilate acestora, precum şi titularii documentelor de călătorie tip Laissez-Passer eliberate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare şi organizaţiilor/ misiunilor internaţionale acreditate în Republica Moldova şi/ sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;
- persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare. Itinerarul tranzitării va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;
- persoane care călătoresc din motive de sănătate şi umanitare, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
- lucrătorii transfrontalieri care intră în regim de mic trafic în Republica Moldova din România sau Ucraina, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenţi economici din Republica Moldova;
- conducătorii auto şi personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, ai mijloacelor de transport-persoane contra-cost, care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/ navelor, precum şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren;
- jurnaliști străini, acreditați în calitate de corespondenți permanenți în Republica Moldova de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
EXCEPȚII ȘI PREVEDERI PRIVIND TRANZITUL (valabile începând cu data de 30 noiembrie 2020):
- Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova, şi vin, direct sau în tranzit, din ţări clasificate ca zonă roşie, vor completa, în mod obligatoriu Fişa epidemiologică şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile, în locurile determinate.
Excepţie de la aceste prevederi fac următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie sau stare febrilă (nu sunt obligate să respecte regimul de autoizolare de 14 zile): - conducători auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă şi a vehiculelor rutiere de transport-persoane contra-cost care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/ navelor, precum şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren;
- persoane care călătoresc din motive de sănătate sau umanitare, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
- elevii/ studenții, care urmează să susțină examene, care merg la studii în unităţi/ instituţii de învăţământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare, sau care se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/ organizarea/ desfăşurarea studiilor, cu prezentarea documentelor confirmative.
Excepţia se aplică şi pentru reprezentantul legal sau însoţitorul desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal; persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document confirmativ, care include invitaţia și/ sau contractul încheiat cu o persoană juridică rezidentă în Republica Moldova; - persoanele care călătoresc în străinătate în interes profesional şi la revenirea în ţară prezintă confirmarea delegării în străinătate din numele persoanei juridice rezidente în Republica Moldova şi contractul încheiat cu agentul economic din străinătate sau ordin de delegare emis de instituţiile publice ale Republicii Moldova;
- lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România sau Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajaţi ai agenţilor economici din ţările menţionate, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenţii economici respectivi;
- posesorii paşapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi altele asimilate acestora, precum şi titularii documentelor de călătorie tip Laissez-Passer eliberate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare şi organizaţiilor/ misiunilor internaţionale acreditate în Republica Moldova şi/ sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;
- persoane în tranzit;
- jurnaliști străini, acreditați în calitate de corespondenți permanenți în Republica Moldova de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Totodată, s-a reluat activitatea de transport feroviar și rutier de persoane în trafic internațional cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire și control a infecției cu noul coronavirus. - S-au reluat cursele aeriene regulate de pasageri și a charterelor regulate de pasageri, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu noul coronavirus.
- Cu privire la tranzit, autoritățile din Republica Moldova au precizat că acesta este permis, în următoarele condiții: Durata tranzitului să nu fie mai mare de 48 de ore;
- Se vor utiliza exclusiv următoarele culoare de tranzit și puncte de trecere a frontierei:
• Giurgiulești – Galați rutier, Giurgiulești – Reni rutier;
• Aeroportul Internațional Chișinău aerian, Leușeni – Albița rutier;
• Aeroportul Internațional Chișinău aerian, Criva – Mamalîga rutier;
• Aeroportul Internațional Chișinău aerian, Palanca – Maiaki – Udobnoe rutier.