Reprezentantul companiei care deține terenul pentru una dintre căile de acces către Arena Chișinău cere ministrului Spînu să dezmintă declarațiile în care a spus că acel teren ar fi fost preluat ilegal. Scrisoarea deschisă formulată
Reprezentantul companiei care are în prorietate terenul pe teritoriul căruia ar trebui să fie construită una dintre căile de acces către complexul sportiv „Chișinău Arena” solicită viceprim-ministrului, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, dezmințirea declarațiilor în care a menționat că terenul ar fi fost preluat ilegal de companie.
„Pentru o cale de acces am identificat terenul şi este în proprietate publică, pentru a doua cale de teren o parte este în proprietate privată. Acum juriştii trebuie să identifice soluţii pentru că sunt suspiciuni că au fost preluate ilegal”, a spus anterior Andrei Spînu în cadrul unei emisiuni.
Mihai Triboi, reprezentantul companiei „Trivent Com” S.R.L, proprietara terenului de pământ amplasat pe adresa str. Bucovinei 27, pe teritoriul căruia este planificată construcția unei căi de acces către Arena Chișinău, a publicat o scrisoare deschisă către viceprim-ministrul Andrei Spînu.
Astfel, compania solicită „să fie respectat principiul prezumției nevinovăției și să fie dezmințită informația precum că terenul a fost preluat ilegal”. La fel, solicită încetarea oricărei imixtiuni în dreptul de proprietate privată.
ZdG a solicitat un comentariu de la responsabilii de la Ministerul Infrastructurii în legătură cu scrisoarea formulată de reprezentanții companiei. Când îl vom recepționa, îl vom publica integral.
Scrisoarea deschisă către viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu:
Scrisoare deschisă către An… by Stacey Johnson
Reprezentantul companiei Trivent Com” S.R.L. susține că responsabilii din cadrul firmei ar fi depus o serie de interpelări în adresa Procuraturii Anticorupție și a Primăriei Stăuceni cu privire la verificarea legalității actelor Primăriei ce au stat la baza formării și vânzării primare a terenului.
„Compania „Trivent Com” SRL a venit cu o serie de soluții a problemei căilor de acces către Arenă prin nenumărate demersuri, unele chiar implicând 0 cheltuieli din contul bugetului de stat. Toate acestea au fost ignorate, iar problema nesoluționată nici până în prezent. Mai mult ca atât, s-a pus presiune asupra Primăriei Stăuceni pentru a bloca emiterea oricărui act permisiv ce are ca obiect terenul în cauză”, mai susține compania.
Complexul sportiv „Chișinău Arena” urma a fi finalizat încă în octombrie 2019. Cu toate acestea, obiectul este gata într-o proporție de circa 98%, fără a avea însă amenajate căile de acces, fapt ce face imposibilă darea în exploatare a acestuia. În acest context, autoritățile au nevoie de încă 2,5 milioane de euro pentru a asigura căile de acces al transportului public și privat.
În cadrul audierilor parlamentare din 12 martie 2021, cu privire la acest subiect, deputații și-au arătat îngrijorarea că statul ar urma să rămână fără arenă, dar și fără cele circa 69 de ha de teren agricol din Stăuceni, care au fost gajate companiei turcești SUMMA cu dreptul regajării altor creditori.