Reprezentanți ai societății civile vor protesta astăzi la Ambasada Republicii Belarus din Chișinău: „În decurs de un an de zile am fost martorii violențelor aplicate din partea autorităților din Belarus asupra protestatarilor pașnici”
Amnesty International Moldova va organiza luni, 9 august, începând cu ora 10:00, un protest pașnic în fața Ambasadei Republicii Belarus din Chișinău pentru a solicita autorităților de acolo „să pună capăt imediat represiunii violente a poliției împotriva protestatarilor pașnici și a jurnaliștilor”.
„În decurs de un an de zile am fost martorii violențelor aplicate din partea autorităților din Belarus asupra protestatarilor pașnici care au ieșit pe străzi și s-au opus regimului Lukashenka. Autoritățile din Belarus continuă să reducă la tăcere activiști, jurnaliști, avocați dar și societățile civile”, susțin organizatorii protestului.
Societatea civilă va cere autorităților din Belarus să pună capăt represiunii violente a poliției împotriva protestatarilor pașnici și a jurnaliștilor; să se asigure că drepturile la libertatea de întrunire pașnică și de exprimare ale poporului Belarus sunt pe deplin respectate; să se asigure că toți reprezentanții forțelor de ordine care interacționează cu publicul sunt identificabili individual prin intermediul etichetelor cu numele sau numărul de identitate, cât și să ia toate măsurile necesare pentru a asigura deplina responsabilitate a membrilor forțelor de ordine și a ofițerilor lor superiori pentru toate acțiunile acestora.
Începând din octombrie 2020, UE a impus progresiv măsuri restrictive împotriva Belarusului. Măsurile au fost adoptate ca răspuns la violența inacceptabilă a autorităților din Belarus împotriva protestatarilor pașnici, precum și la intimidările, arestările și reținerile arbitrare survenite în urma alegerilor prezidențiale din august 2020.
UE nu recunoaște rezultatele alegerilor din Belarus, condamnându-le și considerând că nu au fost nici libere, nici corecte. În total, 166 de persoane și 15 entități sunt desemnate în cadrul regimului de sancțiuni împotriva Belarusului. Persoanele fizice vizate au fost identificate drept responsabile de represiuni și intimidări împotriva demonstranților pașnici, a membrilor opoziției și a jurnaliștilor ca urmare a alegerilor prezidențiale din 2020 din Belarus, precum și de abateri în cadrul procesului electoral.