Principală  —  IMPORTANTE   —   Regele Charles III, președintele României…

Regele Charles III, președintele României și președinta Comisiei Europene, printre cei care au felicitat R. Moldova cu ocazia Zilei Independenței

Mai mulți oficiali de rang înalt au transmis mesaje de felicitare cu ocazia Zilei Independenței R. Moldova.

Președintele Klaus Iohannis a transmis că România este alături de R. Moldova, inclusiv pentru a sprijini aderarea la UE.

„Felicitări Republicii Moldova cu prilejul Zilei Independenței! România este alături de Republica Moldova și va continua să sprijine aderarea sa la UE, reziliența RMD, siguranța și prosperitatea cetățenilor săi”, scrie în mesajul președintelui Klaus Iohannis.

Și premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu „cele mai calde și bune gânduri fraților noștri de peste Prut”.

Iar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis duminică „un mesaj puternic de prietenie, solidaritate și sprijin” al R. Moldova.

„Suntem alături de voi la fiecare pas pe drumul vostru spre UE. Casa voastră”, a scris aceasta.

„Suntem alături și vă sprijinim pe măsură ce vă confruntați cu impactul războiului la ușa voastră și progresați pe calea UE”, se arată și în mesajul Comisiei Europene.

Un mesajul de felicitare pentru R. Moldova și președinta Maia Sandu a avut și Majestatea sa Regele Charles III.

„Aș dori să adresez cele mai calde felicitări Excelenței Voastre și poporului R. Moldova în această zi specială pentru țara dumneavoastră, care marchează Ziua Independenței. Aștept cu nerăbdare prietenia caldă continuă și parteneriatul puternic dintre cele două țări, în timp ce ne confruntăm cu aceste vremuri dificile”, se arată în mesaj.