Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Recensământului populației și locuințelor -…

Recensământului populației și locuințelor – circa 2 milioane 361 de mii de persoane recenzate până la data de 16 iunie 2024

Sursa foto: Colaj ZDG

Biroul Național de Statistică (BNS) informează că până la data de 16 iunie au fost recenzate circa 1 milion 614 mii de locuințe (inclusiv cele ocupate, secundare și neocupate) și circa 2 milioane 361 de mii de persoane (numărul populației recenzate include atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită în Republica Moldova, inclusiv eventualele dublări, care vor fi identificate la etapa de procesare).

Sursa foto: statistica.gov.md

Mai jos este prezentat infograficul privind ponderea locuințelor recenzate în total locuințe listate (locuințele identificate în cadrul procedurii de actualizare a hărților în perioada 1-7 aprilie 2024), în profil teritorial, la finele zilei de 16 iunie 2024, potrivit BNS.

Sursa foto: statistica.gov.md

Totodată, BNS se adresează cu apel locuitorilor țării care încă nu au participat la recenzare de a lua legătura cu recenzorii (conform datelor de contact din înștiințările distribuite de recenzori persoanelor care nu au fost de găsit la domiciliul acestora) pentru a fixa data și ora interviurilor în termene proxime.

Recensământul Populației și Locuințelor (RPL) este cel mai mare exercițiu de numărare a populației unui stat, care se desfășoară o dată la zece ani, conform rundei mondiale 2020.

În acest an, în R. Moldova, are loc Recensământul Populației și Locuințelor 2024, în conformitate cu Hotărârea Guvernului cu privire la organizarea și efectuarea recensământului. Acesta se desfășoară în perioada 8 aprilie-7 iulie, momentul de referință al recensământului fiind ora 00:00 a zilei de 8 aprilie 2024. La recensământ sunt obligate, prin lege, să participe toate persoanele care locuiesc în R. Moldova, altminteri, se vor aplica sancțiuni, potrivit Biroului Național de Statistică. 

Ce trebuie să știm despre recensământ, care vor fi întrebările și de ce trebuie să avem încredere în acest „exercițiu”? BNS: „Nefurnizând aceste date, nu exiști. Dar dacă nu exiști tu –  nu există nici necesitățile tale”