Reapariția mirosului neplăcut în capitală. Ion Ceban: „Nu voi cruța pe nimeni, dacă ancheta va demonstra că se face cineva vinovat”
De câteva zile, locuitorii capitalei sunt nevoiți să suporte mirosul neplăcut ce a reapărut. După ce miercuri, 19 august, a fost constituit un grup de lucru pentru a investiga cauza acestui miros înțepător, primarul Ion Ceban anunță astăzi că specialiștii, în termen de trei zile, vor veni cu un raport amplu și propuneri concrete privind soluționarea problemei.
Membrii grupului de lucru s-au deplasat la fața locului pentru a vedea cauzele și cine se face vinovat de situația actuală. În acest sens a fost elaborată și o anchetă internă.
„Nu voi cruța pe nimeni, dacă ancheta va demonstra că se face cineva vinovat, în contextul în care am fost asigurat de fiecare dată că mirosul neplăcut de la stația de epurare nu va fi”, scrie șeful Primăriei într-o postare pe Facebook.
Totodată, a fost transmis un demers mai multor instituții de stat: Ministerului Agriculturii, Inspectoratului pentru protecția mediului, Centrului municipal de medicină preventivă, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, pentru a se autosesiza în acest caz și de a dispune entităților din subordine, efectuarea controalelor inopinate cu prelevarea probelor de la companiile producătoare care deversează apele reziduale cu concentrație sporită de poluanți în rețeaua de canalizare publică.
Primăria Chișinău a anunțat miercuri, 19 august, că o comisie de lucru va investiga cauzele reapariției mirosului neplăcut în anumite zone din capitală în ultimele zile. În baza anchetei interne și a raportului realizat de comisie, municipalittaea va trimite mai multe demersuri către Procuratura Generală și organele de resort.
Potrivit reprezentaților Stației de epurare a apelor uzate, în ultima perioadă de timp, a crescut concentrația deversărilor provenite de la agenții economici care nu dispun de stații de preepurare.
Astfel, apele utilizate în procesul tehnologic care depășesc limitele admisibile de poluanți, sunt revărsate în sistemul public de canalizare.