Reacția APP la decizia Curții Internaționale de Arbitraj de la Stockholm în cazul Aeroportului Chișinău: „Este o măsură provizorie emisă de un singur arbitru”
Reprezentanții Agenției Proprietăți Publice (APP) au emis marți o notă informativă prin care menționează că la data de 3 august 2020, instituția a fost informată despre emiterea deciziei Institutului de Arbitraj de pe lîngă Camera de Comerț din Stockholm din 2 august 2020, prin care s-a recomandat statului Republica Moldova să se abțină de la acțiunile ulterioare privind executarea notificării de rezoluțiune din 8 iulie 2020 emise pe motivul neexecutării obligațiilor contractuale de către SRL „AVIA INVEST”, referitor la neconstituirea garanției de bună execuție conform prevederilor contractului de concesiune.
Potrivit APP, decizia Institutului de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț din Stockholm din 2 august 2020, reprezintă o măsură provizorie emisă de un singur arbitru până la începerea examinării cauzei în arbitraj, prin care s-a suspendat executarea notificării de rezoluțiune.
Totodată, reprezentanții APP menționează că măsura respectivă este în acord cu termenul de 180 de zile prevăzut la art. 24 din contractul de concesiune, pentru executarea notificării de rezoluțiune și restituirea tuturor activelor ce au făcut obiectul concesiunii și îmbunătățirile care nu pot fi separate de acesta. În același context, Agenția Proprietății Publice anunță că va acorda întreg suportul pentru asigurarea reprezentării eficiente și apărarea drepturilor și intereselor statului în cauza Komaksavia Airport Invest LTD împotriva Republicii Moldova.
La data de 24 iulie 2020, SRL „AVIA INVEST” s-a adresat Institutului de Arbitraj de pe lîngă Camera de Comerț din Stockholm cu solicitarea privind aplicarea măsurilor de asigurare în cauza inițiată anterior, prin care a comunicat despre dezacordul față de achitarea în contul statului a taxei aeroportuare în mărime de 50% din tariful perceput per pasager la plecare, precum și față de notificarea de rezoluțiune a contractului de concesiune emisă de Agenția Proprietății Publice pentru neexecutarea obligațiilor contractuale de către SRL „AVIA INVEST”.
La 10 iulie, Agenția pentru Proprietăți Publice (APP) anunța despre rezilierea, la 8 iulie, a contractului de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău, motivul fiind că SRL „Avia Invest” nu a executat obligațiile contractuale. Compania a dezmințit informațiile.