Raportul Comisiei Europene: „R. Moldova își onorează angajamentele aferente regimului fără vize cu Uniunea Europeană”
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a anunțat pe 5 decembrie că Comisia Europeană a publicat cel de-al cincilea raport privind Mecanismul Uniunii Europene de suspendare a regimului fără vize, în care a constatat că țara noastră a întreprins acțiunile necesare în vederea realizării recomandărilor formulate în raportul precedent. Potrivit MAEIE, în termeni practici asta înseamnă că cetățenii moldoveni vor beneficia în continuare de regimul fără vize cu statele spațiului Schengen.
Raportul conține o evaluare detaliată a evoluțiilor în domeniul migrației, azilului și readmisiei, precum și în domeniul cooperării juridice, ordinii publice și securității, cu un accent special pe implementarea recomandărilor Comisiei Europene formulate în cel de-al patrulea raport privind Mecanismul Uniunii Europene de suspendare a regimului fără vize din 4 august 2021.
Documentul se referă la statele Balcanilor de Vest (Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia) și Parteneriatului Estic (Georgia, R. Moldova și Ucraina), care beneficiază de regim fără vize cu UE. De asemenea, raportul formulează un șir de recomandări specifice pentru fiecare stat în parte.
În cazul țării noastre recomandările se referă la:
- continuarea ajustării campaniilor de informare dedicate regimului fără vize la profilurile migraționale relevante, inclusiv la grupurile vulnerabile, persoanele, care depășesc perioada de ședere legală în Uniunea Europeană, și persoanele, care depun cereri nemotivate de azil în statele membre ale Uniunii Europene;
- divizarea clară a atribuțiilor autorităților de prevenire și combaterea a corupției, care investighează cazurile de corupție la nivel înalt, precum și consolidarea coordonării în cadrul autorităților respective;
- finalizarea armonizării legislației naționale la legislația UE în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor, adoptarea actelor normative de punere în aplicare a legii privind sancțiunile pentru încălcările în domeniul prevenirii spălării banilor și implementarea recomandărilor Comitetului de experți pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului (MONEYVAL);
- sporirea eforturilor de combatere a crimei organizate, inclusiv a anumitor rețele de organizare a migrației ilegale și de contrabandă de mărfuri în Uniunea Europeană, în cooperare strânsă cu instituțiile Uniunii Europene, statele membre ale Uniunii Europene și partenerii internaționali;
- consolidarea eforturilor de combatere a fraudei bancare prin adoptarea strategiei naționale de recuperare a bunurilor infracționale și stabilirea unui mecanism nou și eficient pentru înghețarea, sechestrarea, confiscarea și valorificarea activelor infracționale.
„Adițional, Comisia Europeană continuă să mențină pe lista recomandărilor specifice pentru fiecare stat vizat de raport, inclusiv pentru R. Moldova, îndemnul de a alinia politicile acestora în domeniul vizelor la Lista țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene, în special în ceea ce ține de țările terțe, care prezintă risc de migrație ilegală sau risc de securitate pentru Uniunea Europeană.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării ia act de constatările și recomandările raportului și își exprimă disponibilitatea de a continua, împreună cu alte autorități naționale competente, cooperarea în vederea punerii în aplicare a acestora”, a anunțat MAEIE.
Recomandările Comisiei Europene se corelează cu statutul țării noastre de stat candidat pentru aderare la Uniunea Europeană. Ministerul de Externe menționează că pe de o parte, realizarea unui șir de recomandări deja este vizată de Planul de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a R. Moldova la UE, care a fost adoptat de către Comisia Națională pentru Integrare Europeană pe data de 4 august 2022. „Pe de altă parte, începând cu anul 2023 la instrumentele de monitorizare a realizării condițiilor, care au stat la baza regimului fără vize cu Uniunea Europeană, se va adăuga pachetul anual de extindere a Comisiei Europene”, mai anunță MAEIE.
Potrivit Ministerului de Externe, în decursul la opt ani de funcționare a regimului fără vize pentru călătoriile de scurtă durată ale cetățenilor R. Moldova, deținători de pașapoarte biometrice, în spațiul Schengen, 2 435 082 de moldoveni au beneficiat de regimul dat, călătorind în UE de mai mult de 10,5 milioane ori.