R. Moldova marchează Ziua Drapelului de Stat
În R. Moldova este marcată marți Ziua Drapelului de Stat, sărbătorită în fiecare an pe 27 aprilie.
Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ.
În anul 2012, cu prilejul Zilei Drapelului de Stat al R. Moldova, marcată pentru a treia oară, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, pe un catarg de 30 de metri înălţime, a fost arborat un drapel imens, cu dimensiunile de 7×3,5 metri, în cadrul unei ceremonii solemne.
Cu ocazia acestei sărbători se organizează activităţi cultural-educative, expoziţii de carte cu referire la istoria statului și evoluţia drapelelor pe parcursul istoriei statului nostru, excursii tematice consacrate Zilei Drapelului de Stat.
Drapelul de Stat al R. Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. Drapelul de Stat reprezintă o pînză dreptunghiulară, cu proporţia dintre înălţimea şi lungimea pînzei de 1:2, tripartită vertical egal, începînd de la lance în culorile albastru, galben şi roşu, şi avînd în mijlocul cîmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lăţime constituie 1/5 din lungimea drapelului.
Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. Drapelul de Stat reprezintă o pânză dreptunghiulară, cu proporţia dintre înălţimea şi lungimea pânzei de 1:2, tripartită vertical egal, începând de la lance în culorile albastru, galben şi roşu, şi având în mijlocul câmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lăţime constituie 1/5 din lungimea drapelului.
Cetăţenii Republicii Moldova şi străinii aflaţi în Republica Moldova sunt datori să manifeste respect faţă de Drapelul de Stat şi să nu comită acte prin care s-ar aduce ofensă acestuia.
La ceremoniile de arborare a Drapelului de Stat cu prilejul solemnităţilor, asistenţa va sta în picioare, bărbaţii îl vor onora cu capul descoperit, iar militarii de toate gradele vor da onorul conform regulamentelor militare.
Utilizarea Drapelului de Stat cu încălcarea prevederilor prezentei legi, precum şi profanarea Drapelului de Stat prin murdărire, pătare, inscripţionare, desenare, aplicare a unor obiecte, ardere, călcare în picioare, utilizare în calitate de faţă de masă, husă de scaun, draperie etc. atrag răspunderea contravenţională sau penală stabilită de legislaţie.