Profesorii cer salarii mai mari și o lege care să-i protejeze de violență. Reacția Ministerului Educației
Reprezentanții Ministerul Educației și Cercetării (MEC) au venit miercuri, 29 noiembrie, cu o reacție în contextul acțiunii desfășurate de membrii Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ) prin care au cerut majorarea salariilor cadrelor didactice și au urmărit „sensibilizarea opiniei publice asupra urgentării adoptării Legii antiviolență contra cadrelor didactice”. MEC a anunțat că, la începutul anului viitor, salariilor cadrelor didactice ar urma să crească cu 15%.
Conform unui comunicat, MEC „susține și apreciază” efortul Sindicatelor de a mobiliza societatea în jurul problemelor cu care se confruntă cadrele didactice.
„Ministerul se preocupă în mod constant de stimularea și susținerea angajaților din sistemul educațional și întreprinde mai multe acțiuni concrete în acest sens.
Astfel, în luna octombrie 2023 Guvernul a reușit să identifice resursele necesare pentru plata unică de 5 mii de lei pentru toate cadrele didactice și 3 mii de lei pentru personalul non-didactic, plăți care sunt în curs de achitare. Numărul total al beneficiarilor se ridică la 102 mii de persoane, în acest scop fiind alocate 450 de milioane de lei”, notează Ministerul.
Totodată, în ultimele luni, ministerul a alocat circa 10 milioane de lei pentru formarea și recalificarea cadrelor didactice.
De la 1 ianuarie 2024, Guvernul menționează că își propune să crească salariile cadrelor didactice cu 15%. Valoarea de referință pentru cadrele didactice urmează să se majoreze de la 2 000 la 2 300 de lei.
„Majorările salariale pentru profesori sunt mai mari decât cele propuse pentru alte categorii de angajați. Această prioritizare denotă preocuparea majoră care există la nivel de Guvern față de profesori”, subliniază sursa citată.
În dimineața zilei de miercuri, 29 noiembrie, organizațiile sindicale primare din instituțiile educaționale afiliate Federației Sindicale a Educației și Științei au organizat o activitate coordonată și sincronizată, cu ieșirea membrilor de sindicat în fața instituției pentru a cere aprobarea cadrului legislativ privind majorarea salariilor angajaților din ramură și contracararea actelor de violență din instituțiile educaționale.
„Prin realizarea obiectivelor propuse, se va pune presiune asupra Guvernului, în ședința din 29 noiembrie 2023, la care, eventual, se va pune în discuție proiectul Legii Bugetului pentru anul 2024. Totodată, scopul acțiunii este și sensibilizarea opiniei publice asupra urgentării adoptării Legii anti violență contra cadrelor didactice.
În colaborare cu administrația instituțiilor respective, se va organiza, la prima recreație, ieșirea tuturor angajaților în fața instituției, pentru un miting/întrunire de 5 minute, în timpul căruia membrii de sindicat vor ține în mâini foi, pancarde cu următoarele tematici (conținutul poate varia, dar acțiunea se va plia pe aceste idei):
• Cerem majorarea salariilor, Oferiți-ne salarii competitive, Prețuiți munca noastră…
• Stop – violenței in școală, Școala – mediu sigur pentru toți, Stop bullying …”, se arată într-un comunicat publicat de Federație luni.