Producătorii sunt expuși unui șir de provocări, susține secretara de stat a Ministerului Agriculturii Tatiana Nistorică: asigurarea insuficientă cu apă de calitate pentru irigare
Producătorii agricoli sunt expuși unui șir de provocări, care au impact direct asupra rezultatelor din sector, a declarat secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) Tatiana Nistorică, în cadrul unei ședințe, de joi, 3 iunie, la care au participat reprezentanți ai ministerului și ai Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO).
„Principalele provocări de influență majoră sunt: nivelul scăzut de dezvoltare a sectorului de procesare a producției agricole, necesitatea stringentă de revitalizare a sectorului zootehnic, capabil să asimileze materia primă și să stopeze degradarea terenurilor agricole, vulnerabilitatea înaltă la schimbările climatice și suprafețe reduse cu soiuri și varietăți de culturi cu valoare adăugată, suprafețe reduse a terenurilor irigate și asigurarea insuficientă cu apă de calitate pentru irigare, insuficiența specialiștilor calificați, discrepanța dintre cercetare, inovare și sectorul real, existența suprafețelor neacoperite de protecție antigrindină și necesitatea creșterii eficienței sistemului antigrindină”, a declarat secretara de stat Tatiana Nistorică.
Potrivit MADRM, cu suportul Organizației pentru Alimentație și Agricultură, agenție specializată al ONU, în R.Moldova sunt în derulare șase proiecte, și anume „Suport pentru îmbunătățirea sistemului statisticii agricole”, „Consolidarea capacităților instituționale ale MADRM în scopul coordonării și implementării politicii de promovare a produselor agroalimentare moldovenești”, „Consolidarea capacităților micilor producători de pomușoare”, „Evaluarea comprehensivă a culturilor agricole și elaborarea răspunsului durabil la secetă”, „Crearea unui mediu de politici ce ar permite managementul integrat al resurselor naturale și implementarea unei abordări integrate pentru a atinge neutralitatea degradării terenurilor în Moldova” și „Integrarea adaptării în procesele de planificare în vederea reducerii vulnerabilității la schimbările climatice la nivel local și central în sectorul agricol al R.Moldova”.