Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Procurorii cer mandat de arestare…

Procurorii cer mandat de arestare pentru bărbatul cercetat penal pentru violul fetei de 11 ani, care a născut un copil. Acesta nu-și recunoaște vina. Detalii din anchetă

Bărbatul cercetat pentru violul fetei de 11 ani care a născut un copil la mijlocul lunii ianuarie va fi adus astăzi, vineri, 2 februarie, în fața magistraților pentru aplicarea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta a fost audiat, a oferit declarații, dar nu-și recunoaște vina. El a fost reținut după declarațiile mamei, iar ulterior ale fetei, audiate în condiții speciale.

Când au aflat autoritățile despre caz

ZdG a aflat că despre acest caz autoritățile au fost anunțate la mijlocul lunii decembrie, când organele de drept au fost sesizate de șeful Centrului de Sănătate Publică din localitatea în care domicilia familia că o minoră de 11 ani era însărcinată. Atunci, oamenii legii au pornit un dosar penal. Copila locuia împreună cu tatăl său vitreg și alți doi frați, mama ei fiind plecată la muncă peste hotare. La câteva zile după ce cazul a fost descoperit, fata a fost internată la spital, unde a născut la mijlocul lunii ianuarie. 

Tatăl său vitreg a fost reținut pe 31 ianuarie, după ce, cu o zi înainte, mama fetei de 11 ani, care a revenit acasă, le-a spus oamenilor legii că pe 30 ianuarie seara, într-o discuție cu fiica sa, ar fi aflat că concubinul ei ar fi violat-o. A doua zi după ce a fost reținut bărbatul de 46 de ani, minora a fost audiată în condiții speciale și a confirmat declarațiile mamei sale. 

Bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost reținut miercuri, 31 ianuarie, pentru 72 de ore, fiind recunoscut și audiat în calitate de bănuit în comiterea infracțiunii de viol. El nu-și recunoaște vina. Acesta nu deține cetățenia R. Moldova, fiind cetățean al României. 

Declarație oficială de la Procuratura Generală: vina în comiterea infracțiunii nu a recunoscut.

Procuratura Generală, într-o declarație pentru ZdG, menționează oficial că  dosarul penal a fost pornit la 13 decembrie 2023 în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de viol a unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani (art.171 alin.(3) lit.b) din Codul penal) urmare a sesizării medicilor adresată poliției despre faptul că o copilă de 11 ani a rămas însărcinată.

„Minora a fost plasată într-un centru de asistență pentru intervievare și acordarea consilierii psihologice. După naștere, se află la domiciliul mamei sale împreună cu nou-născutul. Din ansamblul de probe recent administrate, care nu pot fi divulgate, s-a descoperit că suspectul este concubinul mamei copilei, la 31 ianuarie 2024, acesta fiind reținut. La 2 februarie 2024 bănuitul a fost recunoscut și audiat în calitate de învinuit în comiterea infracțiunii de viol. Acesta a oferit declarații, dar vina în comiterea infracțiunii nu a recunoscut.

Procurorii au înaintat un demers de aplicare a măsurii preventive arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile în privința învinuitului. Pe parcursul investigațiilor, învinuitul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Dacă acesta va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață”, se menționează în declarația semnată de Violina Moraru, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale. 

Urmărirea penală este în derulare, urmând a fi efectuate expertizele relevante în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, inclusiv cauzele și condițiile care au determinat comiterea acestei infracțiuni.

Coaliția Națională „Viața fără Violență”, o rețea națională din 21 organizații, care oferă servicii și asistență femeilor trecute prin violență, a venit anterior cu informații despre semnele abuzului sexual împotriva copiilor, în contextul informațiilor apărute luni, 29 ianuarie, în spațiul public, despre fetița de 11 ani care a fost abuzată sexual și a născut un copil.

„Timp de 8 luni, nicio autoritate nu a știut despre violul comis asupra copilului. Primarul spune că „fetița era din familie bună”, iar profesorii spun că fata purta haine largi. Oficial, alți 149 de copii au fost victimele violului anul trecut. Neoficial – numărul copiilor abuzați poate fi mult mai mare. Cert este că datele sunt în creștere față de 2022”, notează reprezentanții Coaliției Naționale „Viața fără Violență”.

Conform rețelei de organizații, absența educației sexuale în școli și lipsa de responsabilitate a autorităților „afectează copilăria și viitorul copiilor noștri”.

Cazul fetei de 11 ani care a fost abuzată sexual și a născut un copil: tatăl vitreg al acesteia, reținut de oamenii legii pentru 72 de ore – Ziarul de Gardă (zdg.md)