Procurorii anunță despre pornirea urmăririi penale într-un dosar pe infracțiunea de act terorist, în contextul alertelor false cu bombă
Procuratura Generală (PG) anunță joi, 25 august, despre pornirea urmăririi penale pentru acte de terorist, în contextul multiplelor alertele false cu bombă de pe teritoriul R. Moldova.
În același timp, în cadrul urmăririi penale au fost solicitate, de la instituțiile vizate de alertele cu bombă, inclusiv publice, stabilirea cuantumului prejudiciului.
Potrivit oamenilor legii, pornirea acestui dosar derivă din avansarea investigațiilor realizate până în prezent privind comunicarea mincinoasă cu bună-știință despre prezența explozivelor în diverse locații, care în anumite episoade, „în vederea creării pericolelor pentru viața și sănătatea cetățenilor, urmăreau scopul intimidării populației”.
„Calificarea faptelor infracționale potrivit articolului 278 din Codul penal ține nu doar de aspectul pedepsei pe care o riscă făptuitorii, de minim 6 ani închisoare (versus maxim 3 ani închisoare în situația articolului 281 din Codul penal), dar și asigură instituțiilor naționale responsabile de investigarea faptelor posibilitatea să coopereze cu instituțiile antitero din statele din care s-au solicitat informații anterior, la subiectul alertelor false”, se arată într-un comunicat al PG.
Totodată, majoritatea statelor solicitate ar avea în legislația lor prevederi care le atribuie instituțiilor de combatere a actelor teroriste instrumente procesuale cu acțiune mai amplă și termeni alerți de executare a acestora.
Astfel, către jurisdicțiile străine în care au fost expediate solicitările anterioare la subiectul alertelor false, urmează să fie completate solicitările.
În scopul descurajării fenomenului de anunțare a minării unor clădiri, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat anterior că propune sporirea pedepsei cu închisoarea și mărirea amenzilor pentru cei care anunță alerte false cu bombe. Potrivit MAI, propunerea de modificare a Codului penal a fost transmisă Cancelariei de stat, care conform prevederilor legale o va înainta Parlamentului R. Moldova spre adoptare.