PRO TV Chișinău, sancționat de CA cu două avertizări publice pentru cum a reflectat Ziua internațională a romilor
Membrii Consiliului Audiovizualului (CA) au analizat, în ședința de joi, 30 mai, modul în care au fost reflectate evenimentele dedicate Zilei internaționale a romilor, marcată anual pe 8 aprilie, la opt posturi de televiziune din lista „must-carry” și la două posturi cu cea mai mare audiență. Pentru nerespectarea prevederilor ce țin de asigurarea informării corecte și a protecției minorului, un serviciu TV a fost sancționat cu două avertizări publice, conform unui comunicat de presă emis de CA.
Rezultatele controlului au atestat că „PRO TV Chișinău” a difuzat o știre cu titlul „Ziua internațională a romilor”, în cadrul a două ediții informative din 8 aprilie 2024, unde a reflectat marșul organizat de mai multe femei de etnie romă.
În contextul revendicării dreptului copiilor de etnie romă la educație, au fost prezentate date dintr-un studiu al UNICEF: „Asta în condițiile în care doar 11% din ei merg la grădiniță, rata abandonului școlar este înaltă, iar fiecare a cincea persoană de etnie romă la maturitate este analfabetă”, în timp ce pe ecran apăreau imagini preluate dintr-un film despre educație, despre oportunități egale și rezultatele obținute de copiii din satul Vulcănești. Imaginile nu au fost estompate, așa cum prevede art. 15 alin. (2) din Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA). Astfel nu s-a asigurat protejarea imaginii copilului, asociindu-l cu abandonul școlar și cu analfabetismul.
Cu referire la condiția femeii rome în Republica Moldova, unul dintre participanții la eveniment a menționat că programul guvernului de susținere a populației de etnie romă nu ar fi deschis și pentru femeile comunității.
„Declarația nu a avut o bază faptică suficientă. În Programul pentru susținerea populației de etnie romă din Republica Moldova pentru anii 2022-2025, sunt specificate cotele rezervate pentru femei și indicatorii de impact prevăzuți la obiectivul ce se referă la femei. Potrivit art. 13 alin. (4) din CSMA, în programele de știri, relatările trebuie să provină din surse sigure, suficient documentate sub aspect factologic”, notează CA.
Serviciile de televiziune „Moldova 1”, „Moldova 2”, „TV-Găgăuzia”, „Jurnal TV”, „TVR Moldova”, „Exclusiv TV” și „Cinema 1” au reflectat, în programele de la orele de maximă audiență ale serii din 8-14 aprilie 2024, subiecte ce au vizat romii sau cele dedicate Zilei internaționale a romilor, cu respectarea informării corecte.
În același timp, „R Live TV” și „TV8” nu au difuzat emisiuni ce ar fi vizat romii.
În contextul controlului, CA a solicitat tuturor furnizorilor de servicii media să comunice dacă, pe parcursul ultimelor 6 luni din 2023, au realizat programe sau reportaje informative cu implicarea populației de etnie romă sau dacă ar fi participat la organizarea sau promovarea evenimentelor dedicate populației de etnie romă.
Compania „Teleradio Moldova” a informat că postul public „Radio Moldova” difuzează săptămânal emisiunea „Vocea romilor” (în limba romani), iar „Moldova 1” a dat, în perioada iulie – decembrie 2023, filmul documentar „Teatrul Mare de la Soroca”.
Compania Publică „Găgăuziya Radio Televizionu” a menționat că „TV Găgăuzia”, pe 13 septembrie 2023, a difuzat în direct programul informativ „Dialog în studio”, unde protagonist a fost președintele comunității de romi din UTA Găgăuzia.
Fondatoarea serviciului media „TV 8”, AO „Media Alternativa”, a comunicat că în buletinul informativ din 17 august 2023 a prezentat un subiect în care s-a menționat etnia romă în contextul discuției trimisului special al Marii Britanii, Eric Pickles, cu reprezentanți ai societății civile despre problemei romilor din Republica Moldova.