Primăria Chișinău va institui o linie verde pentru sesizarea problemelor din instituțiile medicale municipale
Locuitorii Chișinăului vor avea posibilitatea să sesizeze problemele cu care se confruntă în contextul solicitării asistenței medicale primare în instituțiile de sănătate din capitală. Un anunț în acest sens, a făcut astăzi Primarul General, Ion Ceban, în cadrul ședinței operative serviciilor municipale.
Ion Ceban a precizat că, în ultima perioadă, autoritățile municipale au recepționat mai multe reclamații, unde inclusiv pacienții bolnavi cu COVID-19 raportează că întâmpină dificultăți atunci când necesită asistență medicală primară.
„Am solicitat responsabililor să instituie un număr de telefon unic (linia verde), unde oamenii să ne poată informa despre problemele cu care se confruntă în instituțiile medicale municipale”, a menționat primarul general.
Situația epidemiologică prin COVID-19, este în continuare alarmantă atât în municipiul Chișinău, dar și în toată republică. În capitală au fost înregistrate în total 94.882 de pacienți cu coronavirus, ceea ce constituie 44% din numărul total de cazuri pe republică, potrivit reprezentanților Primăriei.
În context, Ceban a declarat că, pentru municipalitate, vaccinarea cadrelor didactice este o prioritate. Totodată, în acest moment, circa 70 la sută dintre cadrele medicale din municipiu s-au vaccinat.
O solicitare similară a fost expediată de către municipalitate în adresa Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pentru a oferi prioritate în etapa a doua de vaccinare (care începe în săptămână curentă) cadrelor didactice, pentru a minimiza riscul infecției, precum și pentru a proteja profesorii.
E de menționat că municipalitatea va identifica surse pentru a procura teste rapide, în vederea protejării sistemului educațional, după experiența altor țări din regiune.