Prim-ministrul Dorin Recean anunță când ar putea reveni Aeroportul Internațional Chișinău în gestiunea statului
Prim-ministrul Dorin Recean afirmă că Aeroportul Internațional Chișinău se află în proprietatea statului, însă procedurile tehnice de gestiune a acestui obiectiv ar urma să fie încheiate până pe 1 mai. Declarația premierului a fost făcută joi, 16 martie, în cadrul unei conferințe de presă.
„Aeroportul deja este în proprietatea statului. Noi acum transferăm operațiunile aeroportuare sub controlul statului. Sunt niște proceduri tehnice, acreditări de securitate care necesită timp. Ele trebuie să sfârșească până pe 1 mai (…)”, a menționat Dorin Recean.
Pe 9 martie 2023, Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat despre finalizarea urmăririi penale pe un alt segment al investigației ce vizează concesionarea Întreprinderii de Stat Aeroportul Internațional Chișinău.
Conform unui comunicat al PA, obiectul investigației cuprinde acțiunile ilegale ale persoanelor publice și de demnitate publică la concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, ce ar fi cauzat statului prejudiciul material în mărime de peste 392 de milioane de lei.
În scopul recuperării prejudiciului cauzat, PA, în comun cu Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție (CNA), a aplicat sechestru pe bunurile și activele învinuiților în sumă de aproape 29 de milioane de lei.
Pe 23 noiembrie 2023, magistrații Anatolie Minciună, Ecaterina Palanciuc și Veronica Negru, de la Curtea de Apel Chișinău, a respins recursul depus de reprezentanții companiei „Avia Invest” împotriva deciziei Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din februarie 2022, privind anularea rezoluțiunii contractului de concesiune a activelor Aeroportului.
Concesionarea AIC a fost realizată în mai mulți pași. Mai întâi, la 19 iunie 2012, Guvernul a emis o hotărâre cu privire la iniţierea proiectului de parteneriat public-privat pentru concesionarea Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internaţional Chişinău”, având, oficial, drept obiectiv „dezvoltarea continuă a infrastructurii şi a calităţii serviciilor prestate”. A urmat hotărârea Guvernului din 30 mai 2013, prin care s-a aprobat concesionarea şi au fost stabilite condiţiile concesionării. La 14 iunie 2013, Ministerul Economiei a instituit Comisia de concurs responsabilă de organizarea şi desfăşurarea procedurii de selectare a concesionarului care, tot în iunie, a trimis invitaţii către şapte companii potenţiale participante la concurs.
Până la 5 august 2013, data-limită de depunere a ofertelor, doar două companii și-au manifestat interesul, ambele din Rusia: „Vnukovo Invest” și „UK Komaks” în asociere cu S.A. „Habarovskii Aeroport”, S.A. „Kolomensky Zavod” şi S.R.L. „Avia Invest”. La ședința din 15 august 2013, Comisia de concurs a respins oferta depusă de compania „Vnukovo Invest” pe motiv că nu ar fi îndeplinit cerințele caietului de sarcini. În aceste condiții, unica rămasă în cursă a fost oferta Asociaţiei Persoanelor Juridice „Avia Invest”, care a și fost declarată câştigătoare. Oferta stabilea o perioadă de concesiune de 49 de ani, redevenţa la 1% din venitul realizat de întreprinderea concesionară şi efectuarea unor investiţii în mărime de 244,2 milioane de euro.