Pretora de la Ciocana a fost scoasă de sub învinuire. Procurorii au clasat dosarul în care Sinilga Școlnic era cercetată pentru corupție: „Fapta nu întrunește elementele infracțiunii”
Pretora sectorului Ciocana al Capitalei Sinilga Școlnic, reținută în martie curent de CNA fiind bănuită de acte de corupție, a fost scoasă de sub urmărire penală. Asta după ce dosarul penal inițiat pe numele ei a fost clasat de către Procuratura Anticorupți (PA).
Solicitat de Ziarul de Gardă, procurorul din cadrul Procuraturii Anticorupție responsabil de caz, Alexandru Machidon, ne-a comunicat că dosarul penal pornit pe numele pretorei sectorului Ciocana Sinilga Școlnic pentru fapte de corupție, a fost clasat la 22 septembrie întrucât, potrivit acuzatorului, „fapta nu întrunește elementele infracțiunii”.
„Procesul penal a fost clasat cu scoaterea persoanelor de sub urmărire penală, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. A fost pornită urmărirea penală în scopul verificării tuturor argumentelor care au fost invocate în plângerea care a stat la baza pornirii cauzei penale, după ce au fost administrate toate probele – s-a constatat că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. Dosarul a fost clasa la 22 septembrie. Doamna Școlnic a fost scoasă de sub urmărire penală”, a declarat procurorul de caz.
Contactată de ZdG Sinilga Școlnic nu ne-a răspuns la telefon și nici la mesaje pentru a ne oferi un comentariu la acest subiect.
Pretora sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, a fost reținută pe 30 martie, curent, de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) pentru 72 de ore fiind cercetată penal pentru fapte de corupție, iar pe pe 2 martie a fost eliberată, cu aplicarea măsurii preventive – obligarea de nepărăsire a municipiului Chișinău pentru o perioadă de 60 de zile. Ulterior, aceasta fiind cercetă în stare de libertate.
Reprezentanții CNA au anunțat că pretora sectorului Ciocana este cercetată penal de CNA şi procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupţie (PA), pentru fapte de corupţie, alături de doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ciocana: şeful-adjunct al IP Ciocana şi un ofiţer superior de investigaţii, ambii bănuiţi de fapte de corupţie, săvârşite în complicitate cu pretora.
Potrivit CNA, în cadrul urmăririi penale s-a constatat că, în perioada aprilie 2020 – prezent, pretora sectorului Ciocana, având o înțelegere prealabilă cu șeful-adjunct al Inspectoratului de Poliție Ciocana, prin intermediul unui ofițer superior de investigații, ar fi pretins și primit de la agenții economici, care își desfășurau activitatea prin organizarea teraselor sezoniere pe domeniul public sau privat al municipiului Chișinău și a comerțului ambulant stradal, sume ce variau între 5000 şi 10 000 lei. Din informaţiile colectate de anchetatori şi ofiţerii de investigaţii ai CNA rezultă că banii ar fi fost percepuţi drept taxe de protecţie şi pentru a facilita avizarea și eliberarea actelor ce permit desfășurarea activității agenţilor economici.
În decembrie 2020, ZdG a scris că Sinilga Școlnic, pretora sectorului Ciocana, a fost acuzată de foști și actuali angajați ai instituției că i-ar fi terorizat, amenințat și le-ar fi dat indicații ilegale. În consecință, în ultimii doi ani, nu mai puțin de 20 de persoane au demisionat sau au fost demise din cadrul Preturii.
ZdG a mai constatat că, deși Sinilga Școlnic a activat toată viața într-o instituție de stat, iar soțul său declară venituri modeste, în ultimii ani, familia sa locuiește într-un imobil cu două etaje și mansardă, amplasat într-o suburbie a capitalei, dat recent în exploatare.
Sinilga Școlnic este pretora sectorului Ciocana din luna martie 2018. Până atunci, Școlnic a deținut mai multe funcții în cadrul instituției în care, de fapt, și-a început cariera publică. Aceasta a fost angajată la Pretura Ciocana în 1995, la vârsta de 20 de ani, în calitate de Specialistă principală a Secției Generale, iar ulterior a promovat, treptat, până la șefia instituției.