Președintele raionului Edineț confirmă: „S-au vaccinat primari, agenți economici, dar și alte persoane precum și rude ale medicilor”
Președintele raionului Edineț, Nicolai Melnic, confirmă informația că mai mulți primari, agenți economici, dar și alte persoane precum și rude ale medicilor s-au vaccinat împotriva COVID-19 fără a sta în rând. Asta deși, inițial, Melnic a declarat că nici el și nici consilierii raionali socialiști nu s-ar fi vaccinat.
Nicolai Melnic susține că au fost depistate încălcări și că ar fi apelat la Procuratură și la poliție.
„Pe parcursul zilei au mai apărut informații. Eu am solicitat listele cu persoanele care s-au vaccinat. Cu toate acestea nu pot spune numele persoanelor sau datele acestora. Este vorba de un consilier, de primari, agenți economici, dar și alte persoane precum rude ale medicilor. Sunt încălcări. Noi deja am apelat la Procuratură și la poliție. Poliția s-a autosesizat. O să ridice documentele să vadă complet listele persoanelor care s-au vaccinat. Eu sunt numai pentru aceea ca să fie rezolvată această problemă, s-o scoatem la capăt. Ar fi bine să se facă control în toate raioanele, să vedeți ce va ieși la iveală”, ne-a spus Melnic.
Anterior, solicitat de Ziarul de Gardă, Nicolai Melnic a negat acuzațiile. El a declarat că nici el și nici consilierii raionali socialiști nu s-ar fi vaccinat.
„De repartizarea vaccinului se ocupă ANSP. Eu i-am întrebat pe toți subalternii mei care s-au vaccinat și care nu. Se învinuiesc socialiștii că s-au vaccinat, niciunul dintre ei nu s-au vaccinat. Vom avea o declarație în acest sens. Zvonurile acestea au fost lansate de persoane iresponsabile. Vaccinurile s-au repartizat, unele persoane au refuzat să se vaccineze. Cu toate acestea eu sunt dator să le creez medicilor condiții bune”, afirmă președintele raionului.
În R. Moldova au fost vaccinate persoane din afara categoriilor care sunt imunizate în această perioadă, conform Planului Național de Imunizare împotriva Covid-19. În ultimele zile, mai multe persoane publice au acuzat faptul că la Edineț ar fi fost vaccinați consilieri raionali sau angajați ai Consiliului, iar la Ungheni vaccinul Pfizer s-ar vinde cu „200-300 de euro”.
ZdG a discutat cu persoanele vizate și a solicitat de la autorități lista celor vaccinați până în prezent, dar și categoria sau profesia din care aceștia fac parte. Ni s-a comunicat însă că nu există „informații dezagregate” și că centrele de vaccinare sunt entitățile responsabile de procesul de vaccinare și respectiv, de lista persoanelor care sunt imunizate.
Mai multe informații aici: