Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, oferă detalii în legătură cu solicitarea de a-i fi acordată pază și protecție de stat: „Simt o stare de pericol”
Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, susține că a solicitat pază și protecție de stat în urma mai multor amenințări, dar și după ce mai multe persoane au lansat atacuri virulente și au făcut presiuni asupra CC.
Într-un interviu pentru Deutsche Welle, președinta CC menționează că „simte o stare de pericol și nesiguranță, atât în plan personal, cât și profesional, inclusiv în ceea ce ține de activitatea ei care urmează”.
Astfel, în interviul oferit pentru DW, Domnica Manole a mai spus că se simte amenințată – persoane suspecte îi supraveghează domiciliul și a fost acostată în trafic de câteva ori. De asemenea, președinta CC susține că, în ultima vreme, i s-au întâmplat mai multe lucruri stranii, despre care nu poate vorbi public acum.
DW: Jurnaliștii au aflat marți, 22 aprilie, despre faptul că Secretariatul Curții Constituționale a solicitat, la sfârșitul săptămânii trecute, pază de stat pentru președintele Curții. Este pentru prima dată în istoria Moldovei independente când se întâmplă asta și vrem să ne spuneți ce se întâmplă? Sunteți în pericol?
Domnica Manole: Aveți dreptate, este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova când un președinte al CC beneficiază de protecție de stat. Însă trebuie remarcat că și contextul social-politic este unul cu totul diferit de perioadele anterioare. Trecem printr-o perioadă în care societatea este divizată, iar declarațiile unor politicieni pot influența negativ și determina pe unii adepți de-ai lor să recurgă la acțiuni extreme. Astfel, urmare a actelor pronunțate în ultima perioadă de CC, practic după fiecare din acestea, mai multe persoane au lansat atacuri virulente și au făcut presiuni asupra CC, instituție pe care o conduc. Simt o stare de pericol și nesiguranță, atât în plan personal, cât și profesional, inclusiv în ceea ce ține de activitatea mea care urmează. În plus, oferirea protecției președintelui CC nu este o practică nouă în statele europene. În România, de exemplu, președintele CC beneficiază permanent de protecție de stat, la fel ca șeful statului, președinții Senatului și Camerei Deputaților, primul-ministru, procurorul general, etc.
Mai sunt lucruri care s-au întâmplat și despre care credeți că opinia publică ar trebui să știe? Poate că asta v-ar pune cumva la adăpost pe Dvs și pe colegii judecători…
Da, există chestiuni dubioase care mi s-au întâmplat în ultima perioadă. Pe data de 15 aprilie curent, am observat persoane suspecte în preajma domiciliului meu, pe care le-am mai observat anterior și care nu locuiesc acolo. De asemenea, pe 16 aprilie, am fost șicanată în trafic de câteva ori, lucru care nu mi s-a mai întâmplat în trecut. În aceeași ordine de idei, vă informez că mi s-au mai întâmplat unele lucruri care mi s-au părut stranii, dar despre care nu pot să vă vorbesc acum.
Ceilalți judecători ai Curții Constituționale sunt în siguranță? Ați discutat cu ei după ce ați înțeles că se întâmplă aceste lucruri stranii?
Judecătorii CC nu se află în cea mai plăcută situație. După discuțiile purtate cu ei, unii resimt presiuni în spațiul public. În cazul în care acestea vor persista și inclusiv în cazul în care o vor impune circumstanțele, Secretariatul CC va sesiza organele competente.
Dar ați sesizat Procuratura Generală în legătură cu situațiile ciudate descrise mai sus?
Curtea Constituțională nu a sesizat Procuratura Generală, dar din informațiile pe care le dețin știu că Serviciul de Protecție și Pază de Stat a întreprins acțiunile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în aceste cazuri.
Responsabilii din cadrul Secretariatului Curții Constituționale (CC) au depus un demers la Președinție prin care au solicitat acordarea pazei de stat pentru președinta CC, Domnica Manole.
Potrivit unui răspuns recepționat de către Ziarul de Gardă de la Secretariatul CC, o solicitare în acest sens a fost făcută de către responsabilii din cadrul CC în contextul mai multe amenințări, asupra președintei CC, făcute prin intermediul rețelelor de socializare, a unui apel anonim prin care reprezentanții CC au fost informați despre o posibilă alertă cu bombă la CC, dar și urmare a unor declarații făcute de unii politicieni, după ce Înalta Curte a pronunțat la 15 aprilie avizul privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de la Chișinău.
„Stimați domni, prin demersul Secretariatului Curții Constituționale s-a solicitat acordarea pazei de stat pentru Președintele Curții Constituționale. Potrivit legislației relevante, Președintele CC face parte din categoria demnitarilor care pot solicita acest serviciu. La baza solicitării au stat mai multe amenințări făcute prin intermediul rețelelor de socializare, dar și declarațiile cel puțin nepotrivite ale unor politicieni, în contextul tensionat al pronunțării Avizului privind constatarea circumstanțelor dizolvării Parlamentului. De asemenea, în seara zilei de 15 aprilie, o persoană necunoscută a informat, prin intermediul unui apel telefonic, că în sediul Curții Constituționale ar exista o bombă. Toate aceste împrejurări justifică măsura temporară a pazei persoanei Președintelui Curții Constituționale”, se menționează în răspunsul Secretariatului CC.
Solicitată de ZdG, purtătoarea de cuvânt a SPPS, Olga Baciu, ne-a comunicat că în urma solicitării făcute în acest sens, a fost acordată pază de stat președintei CC.
„Urmare a solicitării Curții Constituționale către Președinția R. Moldova, în temeiul Legii 134/2008 a fost dispusă acordarea protecției doamnei Domnica Manole de către SPPS”, ne-a comunicat Olga Baciu.
Mai mulți politicieni, printre care și lideri ai unor fracțiuni parlamentare, au venit cu reacții, după ce joi, 15 aprilie, Curtea Constituțională a constatat că există circumstanțe care justifică dizolvarea Parlamentului de la Chișinău.
După pronunțarea avizului CC, deputații socialiști, conduși de Igor Dodon, au anunțat că vor cere demisia a trei judecători ai Curții Constituționale (CC), aceiași care anterior au luat decizii pe care socialiștii le-au salutat și invocat ca și argumente pentru susținerea acțiunilor lor, acuzându-i pe magistrați de uzurparea instituției constituționale.
Socialistul Dodon, alături de colegii lui de partid, arătându-se nemulțumit și revoltat de decizia Curții Constituționale (CC), care a decis că Parlamentul de la Chișinău poate fi dizolvat, i-a acuzat pe judecătorii contituționali Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca de „uzurparea Curții Constituționale”.
- Socialiștii, conduși de Dodon, spun că vor solicita în Parlament demisia a trei judecători ai Curții Constituționale, aceiași care anterior au luat decizii pe care socialiștii le-au salutat, după ce Înalta Curte a decis că Legislativul poate fi dizolvat
- Reacții politice după ce Curtea Constituțională a decis că Parlamentul de la Chișinău poate fi dizolvat
Curtea Constituțională a constatat joi, 15 aprilie, existența circumstanțelor care să justifice dizolvarea Parlamentului de la Chișinău. Astfel, președinta R. Moldova, Maia Sandu, urmează să dizolve Parlamentul și să anunțe data la care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.
După Avizul emis de CC, șefa statului a anunțat că „în curând” va semna decretul de dizolvare a Parlamentului și va anunța data alegerilor parlamentare anticipate.
DETALII AICI: ULTIMA ORĂ! Vom avea alegeri parlamentare anticipate. Curtea Constituțională a constatat că există circumstanțe care să justifice dizolvarea Parlamentului
Sursa: DW