Premierul interimar convoacă într-o nouă ședință membrii Centrului Unic de Comandă a stării de urgență
Premierul interimar al R. Moldova convoacă pentru ziua de vineri, 16 aprilie, Centrul unic de comandă a stării de urgență. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al Guvernului.
Potrivit unui aviz expediat de către reprezentanții Guvernului, membrii Centrului Unic de Comandă a stării de urgență se vor întruni în ședință. După ședința Centrului Unic de Comandă a stării de urgență, începând cu ora 19:00 premierul interimar al R. Moldova, Aureliu Ciocoi, va face declarații pentru presă, la sediul Guvernului.
Marți, 13 aprilie, a avut loc ședința Centrului Unic de Comandă a stării de urgență. După ședință, premierul interimar a prezentat, în cadrul unui briefing de presă, informații actualizate cu privire la evoluția pandemiei COVID-19 pe teritoriul R. Moldova și încălcările depistate de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).
Joi, 8 aprilie, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a anunțat că a fost anulat punctul din decizia instituirii stării de urgență care interzicea aflarea cetățenilor în parcuri și restricțiile pe domeniul de competenţă al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, din Dispoziția nr. 1 din 1 aprilie.
De la 1 aprilie, în R. Moldova este instituită stare de urgență. O decizie în acest sens, la solicitarea „unui grup de deputați” a fost aprobată miercuri, 31 martie, în Parlamentul de la Chișinău de către 52 de deputați PSRM, „Șor” și cei din Pentru Moldova.
Proiectul de hotărâre, adoptat de deputații PSRM – „ȘOR”, privind instituirea stării de urgență pentru următoarele 60 de zile, conține o listă de restricții de ordin general care sunt prevăzute de Articolul 20 din Legea Nr. 212 din 24.06. 2004, „starea de urgență”.