Precizările Guvernului în demisie în legătură cu Portul Internațional Liber „Giurgiulești”
„Conform Legii nr.8/2005 cu privire la Portul Internațional Liber „Giurgiulești”, pe teritoriul portului a fost întemeiată zona economică liberă – Portul Internațional Liber „Giurgiulești” (PILG) pe un termen de 25 de ani, în scopul accelerării dezvoltării economice a zonei de Sud a Republicii Moldova, asigurării securității energetice şi securității transporturilor țării, precum şi dezvoltării comerțului internațional” – asta spun reprezentanții Guvernului în demisie despre Portul Internațional Liber „Giurgiulești”.
În context, Guvernul susține că activitatea economică în cadrul PILG este reglementată de Legea nr.7/2005 pentru probarea Acordului de investiții „Cu privire la Portul Internațional Liber „Giurgiulești”, Legea nr.8/2005 cu privire la Portul Internațional Liber „Giurgiulești” și Hotărârea Guvernului nr.721/2005 cu privire la activitatea Portului Internațional Liber „Giurgiulești”.
Acordul de Investiții „Cu privire la Portul Internațional Liber „Giurgiuleşti” a fost încheiat la 24 decembrie 2004 între Guvernul Republicii Moldova și investitorii „AZPETROL” SRL (în prezent – „Bemol Retail” SRL ), „AZERTRANS” SRL (în prezent – „Danube Logistics” SRL), „AZPETROL REFINERY” SRL (în prezent – Bemol Refinery SRL).
Conform Legii nr.8/2005 cu privire la Portul Internațional Liber „Giurgiulești”, pe teritoriul portului a fost întemeiată zona economică liberă – Portul Internațional Liber „Giurgiulești” (PILG) pe un termen de 25 de ani, în scopul accelerării dezvoltării economice a zonei de Sud a Republicii Moldova, asigurării securității energetice şi securității transporturilor țării, precum şi dezvoltării comerțului internațional. PILG este parte a teritoriului vamal al Republicii Moldova, separată din punct de vedere economic, în care se aplică legislația Republicii Moldova. Accesul pe teritoriul Portului International este reglementat de regulamentul aprobat de Guvern. Funcția de administrare operațională a activității zonei economice libere Portul Internațional Liber „Giurgiulești” (PILG) i-a revenit „Danube Logistics” SRL, entitate juridică înregistrată în Republica Moldova.
„Guvernul îndeplinește obligațiunile prevăzute în Acordul de Investiții păstrându-și integritatea instituțională, asigurând în mod transparent funcționalitatea legii și a instituțiilor statului în respectarea principiilor legale”. Guvernul va păstra poziția echidistantă față de părțile semnatare ale Acordului de Investiții și îndeamnă toate părțile aflate în litigiile legate de Portul Internațional Liber „Giurgiulești” să își soluționeze diferendele în conformitate cu dreptul pertinent în instanțele judecătorești competente”, se mai menționează în nota Executivului.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a publicat la 28 iunie un document cu privire la detaliile investiției sale în Portul Internațional Liber Giurgiulești, activ strategic pentru R. Moldova. Reprezentanții BERD neagă informațiile apărute în spațiul public cu privire la faptul că Portul ar fi fost achiziționat cu o mie de euro și susțin că valoarea tranzacției este diferită și rămâne confidențială.
La 7 mai curent, Banca a devenit singurul proprietar legal efectiv al operatorului portului Giurgiulești. BERD a achiziționat 100% din capitalul grupului de companii Danube Logistics. Prin achiziția acestuia, BERD își propune să promoveze continuarea activității portului și să atragă investitori internaționali pentru a sprijini și dezvolta în continuare acest activ de infrastructură esențial.