Precizările Guvernului, după ce hackerii ruși au lansat mai multe atacuri cibernetice în adresa unor instituții de stat. În cazul site-ului MAEIE, „au fost peste 36 de milioane de accesări din diferite regiuni geografice”
Autoritățile au respins atacurile cibernetice lansate în adresa unor instituții de stat din R. Moldova pe fundalul intensificării unor solicitări de tip DDOS, caracterizat prin lansarea unui număr mare de cereri, de regulă de peste hotarele țării, orientate pentru blocarea unor servere, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Potrivit reprezentantului Executivului, până în după amiaza zilei de astăzi, 26 septembrie, au fost peste 36 de milioane de accesări ale site-ului Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), din diferite regiuni geografice, dar „responsabilii de securitatea cibernetică au făcut față și au diminuat impactul acestor acțiuni”.
„După ședința Guvernului, am declarat jurnaliștilor că responsabilii de la instituțiile statului au întreprins acțiunile necesare pentru diminuarea impactului. Printre aceste măsuri se numără suspendarea accesului către site-urile guvernamentale din exteriorul țării, pentru a nu admite preluarea acestora.
Am mai precizat că nu este vorba de un atac cibernetic asupra infrastructurii critice a țării, această infrastructură fiind protejată de către responsabilii instituțiilor naționale. Ținta recentă a atacurilor menționate au fost paginile web ale următoarelor instituții publice: Aeroportul Internațional Chișinău, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (…).
Guvernul recomandă și reprezentanților sectorului privat să acorde o atenție sporită securității cibernetice în companii, să consolideze rețelele corporative și să ia în considerare măsurile de protecție a serverelor web recomandate în industrie”, a declarat Daniel Vodă într-o postare pe Telegram.
În dimineața zilei de 25 septembrie, web-site-ul Ziarul de Gardă a fost atacat de hackeri ruși. Anunțul a despre intenția de a ataca cibernetic site-ul redacției a fost postat în limba rusă pe pagina de Telegram Narodnaia CyberArmia. Ulterior, au fost atacate și site-urile mai multor instituții de stat, printre care Î.S. Moldelectrica, Aeroportul Internațional Chișinău și Calea Ferată din Moldova.