Precizările CEC privind modalitatea de participare a studenților și elevilor cu drept de vot la scrutinul prezidențial din 1 noiembrie
Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale au făcut marți, 29 septembrie, mai multe precizări în legătură cu modul în care studenții și elevii cu drept de vot înmatriculați la instituții de învățământ într-o localitate în care nu au înregistrare la domiciliu sau la reședință, își pot exercita dreptul la vot la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020.
Modalitățile în care acești vor putea vota pe 1 noiembrie:
1. prezentându-se, în ziua votării, la secția de votare unde domiciliază sau își au reședința valabilă conform actului de identitate. În cazul în care studenții și elevii cu drept de vot au și domiciliu și reședință valabilă, aceștia vor vota la secția de votare în a cărei rază teritorială își au reședința.
2. să-şi declare locul nou de ședere, cel târziu până la 1 octombrie inclusiv, la primăria/pretura de sector (în cazul municipiului Chișinău), pentru a putea fi înscrişi în lista electorală de la secţia de votare corespunzător locului şederii. Declaraţia se depune personal de către solicitant la prezentarea buletinului de identitate cu fişa de însoţire în original şi în copie. După depunerea declaraţiei, persoanele vor fi înscrise în lista electorală de bază a secţiei de votare în care urmează să voteze.
3. În cazul în care nu reuşesc să-şi declare locul nou de şedere, alegătorii pot să se adreseze la biroul electoral al secţiei de votare în raza domiciliului sau reşedinţei valabile şi să-şi ia un certificat pentru drept de vot, care le permite să voteze în oricare altă secţie de votare. Această procedură va fi valabilă în perioada 12-31 octombrie curent. În baza certificatului pentru drept de vot, în ziua alegerilor, cetăţenii se înscriu în lista suplimentară, iar certificatul rămâne la biroul secţiei de votare şi se anexează la lista suplimentară.