Poliția reacționează la acuzațiile privind „intervenția” de la Leușeni: „Să publice măcar o secvență video în care, așa cum declară, «au intervenit mascații»”
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit marți, 13 februarie, cu o reacție în contextul „acuzațiilor aduse de către fermieri Poliției, precum că noaptea trecută pe traseul Leușeni, pe care l-au blocat, au intervenit mascații pentru a-l debloca”. IGP susține că la fața locului nu au fost implicate forțele speciale, și nu „au intervenit mascații, aceste declarații fiind false”.
„Polițiștii responsabili de menținerea ordinii publice au fost prezenți, ca la oricare alt eveniment de acest gen, pentru a menține ordinea publică, având o comunicare cu persoanele, cu atât mai mult că în jurul orei 21:00 au început altercații pe traseu între șoferii de TIR și fermieri.
Catalogăm aceste acuzații drept o provocare în adresa Poliției, menită să dezinformeze societatea”, se arată în comunicatul emis de IGP.
Oamenii legii au solicitat fermierilor să conlucreze cu forțele de ordine, pentru a nu prejudicia cetățenii și activitățile acestora, dar și pentru a evita situațiile „de genul celor care au fost aseară cu alți conducători auto”.
„Recomandăm persoanelor care au adus acuzații Poliției, să publice măcar o secvență video în care așa cum declară «au intervenit mascații».
Este regretabil că nu este apreciată munca colegilor noștri care își exercită atribuțiile de serviciu, dar se încearcă manipularea opiniei publice cu implicarea acestora”, mai notează Inspectoratul.
Directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor Alexandr Slusari a publicat marți dimineață un mesaj pe rețelele de socializare, menționând că guvernarea ar fi trimis „noaptea mascații” la punctul de trecere a frontierei Leușeni, acolo unde agricultorii desfășurau un protest.
„În 2020 fermierii au auzit multe promisiuni dulci de la opoziția, care la moment guvernează țara. Eu atunci nu eram naiv în privința acestor angajamente electorale, mai ales că cunoșteam foarte bine abordările PAS în raport cu agricultură.
Însă nici eu nu am așteptat că actuala guvernare, după mulți ani de activitate în atmosfera statului polițienesc lui Plahotniuc, ar prefera în loc de dialog cu agricultorii, majoritatea dintre care au votat pentru ei, să trimită la ei noapte mascați.
Mai mult nu am ce comenta”, a scris Slusari.
Fermierii își continuă protestul în mai multe raioane din țară. Pentru marți, 13 februarie, agricultorii au informat Asociația „Forța Fermierilor” că intenționează să se deplaseze și la Vama Leușeni.
Pe 12 februarie, IGP informa că fermierii intenționau să blocheze traseul care duce spre punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița. Oamenii legii afirmau că accesul către și dinspre punctul de trecere a frontierei Leușeni a fost întrerupt. „Circulația vehiculelor este blocată, iar echipele comune IGPF, IP Hâncești și INSP sunt prezente pentru a menține ordinea publică și a restabili fluxul în trafic”, menționau reprezentanții Poliției de Frontieră.
Ulterior, președintele partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a publicat un imagini video de la punctul de trecere.
„Vama Leușeni nu este blocată pentru pasageri și mașinile personale. Au venit mascații să intimideze fermierii”, a spus Costiuc.
Recent, Asociația Forța Fermierilor a cerut Guvernului și Parlamentului „demararea imediată a unui dialog eficient” cu fermierii, care protestează, și „identificarea urgentă a ajutorului financiar de cel puțin 400 milioane de lei pentru alocarea promptă a compensațiilor agricultorilor micro, mici și mijlocii, cel mai mult afectați de crizele din ultimii doi ani”.