Poliția de Frontieră anunță că punctul de trece a frontierei Cișmichioi – Dolinscoe și-a reluat activitatea în regim normal
UPDATE 12:10 Punctul de trece a frontierei Cișmichioi – Dolinscoe și-a reluat activitatea în regim normal, anunță Poliția de Frontieră, la nici 30 de minute după ce a declarat despre sistarea activității.
Știrea inițială
Poliția de Frontieră anunță că în legătură cu lipsa energiei electrice pe partea ucraineană, de la ora 11:20 și-a sistat temporar activitatea punctul de trece a frontierei Cișmichioi – Dolinscoe (rutier). În acest sens, polițiștii de frontieră recomandă călătorilor să opteze pentru alte puncte de trecere a frontierei din proximitate: PTF Mirnoe sau PTF Giurgiulești-Reni.
De asemenea, Poliția de Frontieră informează că este funcțională non-stop Linia Verde (022 259 717) pentru orice informație despre situația la trecerea frontierei de stat.
Sâmbătă, de la ora 08:30 și până 9:35, a fost sistată activitatea punctelor de trecere a frontierei Otaci și Unguri. Potrivit reprezentanților Poliției de Frontieră, această decizie a fost luată după „informarea din partea autorităților din Ucraina privind alertele aeriene”.
Zilele trecute, și punctul de trecere a frontierei Ocnița-Sokireanî și-a sistat activitatea pentru aproape două ore. Atunci, reprezentanții Poliției de Frontieră menționau că potrivit informării din partea autorităților ucrainene, nu se permitea intrarea și ieșirea din Ucraina pe motivul alertelor aeriene. Ulterior, PTF Ocnița-Sokireanî și-a reluat activitatea, în regim normal.