Poliția a inițiat o anchetă în baza plângerii depuse de președintele CEC, care susține că un coleg l-a amenințat „cu aplicarea forței fizice”. Dorin Cimil: solicit, cel puțin, tragerea la răspundere penală pentru ultraj
Reprezentanții Direcției de Poliție a municipiului Chișinău au declarat pentru ZdG că a fost inițiată o anchetă în baza plângerii depuse marți, 8 iunie, de președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil, care a invocat că un coleg l-a amenințat „cu aplicarea forței fizice”.
„Incidentul s-a produs ieri, în timp ce examinam într-o ședință inclusiv problema modificării hotărârii din 5 iunie. Eram prezenți opt membri CEC. Amenințarea nu a fost adresată în privat, dar în public, în timpul exercitării obligațiilor de serviciu.
Astfel, aseară am depus cerere la poliție. Solicit tragerea la răspundere penală pentru ultraj, cel puțin, fiindcă am fost amenințat în timpul exercitării obligațiilor de serviciu, chiar în sala de ședințe. S-a creat o situație în care cineva nu și-a putut stăpâni emoțiile”, a declarat pentru ZdG președintele CEC.
Dorin Cimil nu a divulgat însă numele membrului CEC care l-ar fi amenințat „cu aplicarea forței fizice”.
„Nu ar fi corect, deja poliția trebuie să examineze și să se expună. Nu este pentru prima dată, am mai fost și agresat verbal, tot de acest membru CEC, dar acum s-a ajuns și la amenințări ceea ce nu va fi tolerat. Se întâmplă niște lucruri ieșite din comun, regizate sau nu, dar ele se întâmplă”, menționează Dorin Cimil.
Ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău Natalia Stati a declarat pentru Ziarul de Gardă că a fost inițiată o anchetă pe marginea acestui caz, iar polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Pe 5 iunie curent, CEC a aprobat deschiderea a 139 de secții de votare în străinătate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent, același număr de secții care a fost deschis la scrutinul prezidențial din 2020, atunci când mai mulți cetățeni R. Moldova aflați peste hotare nu au reușit să voteze.
Ulterior, pe 8 iunie, CEC a majorat numărul secțiilor de votare de la 139 la 146.