Principală — IMPORTANTE — Peste 9600 de persoane au…
Peste 9600 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore: cu prima doză – 2677 de oameni
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) anunță luni, 21 iunie, că 9635 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate în ultimele 24 de ore în R. Moldova. 2677 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 6958 de persoane au fost imunizate cu a doua doză de vaccin.
Potrivit autorităților din sănătate, de la începutul campaniei de vaccinare, în R. Moldova au fost administrate 631 346 de doze de vaccin.
În R. Moldova, campania de imunizare a fost lansată la data de 2 martie curent.
Pe 18 mai, Comitetul Național de Coordonare a Imunizării a decis lansarea integrală a etapei a treia de vaccinare împotriva COVID-19.