Peste 60 mii de euro falși urmau să fie puși în circulație în R. Moldova
Circa 63 mii de euro falși urmau să fie puți în circulație în R. Moldova de un grup criminal organizat. În cadrul unui dosar penal, procurorii PCCOCS, de comun cu angajații Direcţiei investigaţii criminalitate organizată a INI al Inspectoratului General al Poliției (IGP), precum și ai Direcţiei asistenţă operativă a IGP şi BPDS „Fulger” au reținut în flagrant trei persoane.
În rezultatul acțiunilor de anchetă a fost posibilă realizarea achiziției de control a unui lot în valoare de 5 mii euro în bancnote false cu nominalul a câte 500 euro. Ulterior, la a doua tranzacție, au fost depistate și ridicate alte 116 bancnote false cu același nominal de 500 euro (în total, 63 mii euro falși).
Rezultatul măsurilor speciale de investigații indică asupra activității criminale a unui grup mai larg de persoane, bine organizat, care intra în posesia valutei străine contrafăcute, inclusiv dolari americani, pe care îi introduceau în Republica Moldova, unde îi puneau în circulație.
În rezultatul perchezițiilor, oamenii legii au mai depistat arme, muniții deținute ilegal, obiecte de preț, precum și mijloace financiare, care au fost ridicate și supuse expertizelor.
Este de menționat că, deși procurorii, în baza probatoriului și circumstanțelor din dosar, au ajuns la concluzia că în privința tuturor celor trei persoane identificate la moment există temei de arestare preventivă (înaintând în acest sens demersuri judecătorilor de instrucție), măsurile aplicate au fost diferite, astfel încât persoana de gen feminin, care avea rolul de a identifica potențiali cumpărători ai valutei străine și a o pune în circulație, a fost plasată în arest la domiciliu – hotărâre care a fost contestată de către procurori.
Reiterăm că învinuiții sunt doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 47 de ani, care au fost anterior judecați pentru alt gen de infracțiuni. Pentru fapta de care sunt învinuiți acum, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.