Peste 40 de concerte, în cadrul ediției a 58-a a festivalului internațional „Mărțișor”
În premieră, Festivalul Internaţional de Muzică „Mărţişor”, aflat la cea de-a 58-a ediţie, se va desfășura în toate raioanele din țară. Artiști din R. Moldova, dar și de peste hotare, vor evolua în 43 de localități din țară, anunță Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, citat de Guvern. Tot pentru prima dată în istoria festivalului, va avea loc un spectacol de muzică electronică – „Electric Spring”, la Arena Chișinău, în seara zilei de 1 martie. „Mărțișorul” va ajunge în acest an și în comunitățile moldovenilor din diasporă.
„Mărțișorul se reinventează și se extinde, devenind o punte între tradițional și inovator și un liant între generații”, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.
Astfel, spectatorii sunt invitați la concertele susținute de Baletul Național „Joc”, Formațiile „Noroc”și Trigon, ansamblul Concertino Accordion Band, grupul Art Studio „Repede”, dar și soliștii: Valentina Nafornița, Dumitru Mîțu, Cătălin Josan, Cristina Scarlat, Lilia Istratii, Anastasia Homițcaia, Eugen Negruța, Martina Meola, Petra Pleșca – toți reuniți sub bagheta lui Mihail Agafiţa, prim-dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.
În perioada „Mărțișorului”, publicul din Chișinău va putea urmări spectacolul folcloric „De la Iași la Chișinău”, cu participarea Orchestrei de muzică populară „Mugurel” și a Orchestrei „C. Arvinte” din Iași, precum și concertul aniversar „55 ani de la fondarea Orchestrei de Muzică Populară „Folclor”, director artistic și prim-dirijor Petre Neamțu, avându-i ca invitați pe interpreții din România: Alexandru Pugna și Alina Mavrodin-Vasiliu.
Palatul Național va găzdui câteva spectacole extraordinare susținute de Orchestra de muzică populară „Lăutarii”: „Lăutarii tradițional” și „Ne-am unit” – cu „Lăutarii altfel…”, în ritm cu Alex Calancea Band, Cristofor Aldea-Teodorovici Band și Valy Boghean Band. Și tot la Palatul Național, spectatorii vor putea urmări un recital cu Smiley și altul, „Atinge cerul”, cu participarea lui The Urs, Emma și Alina Eremia.
Palatul Republicii va găzdui concertul „Springs of Soul”, cu soliștii Alexandru Croitor (vioară), Emil Croitor (acordeon); un Recital vocal de Cellia Costea (soprano), Grecia, Vasilica Stoiciu-Frunză (pian), România, și Sergiu Mușat (clarinet); Gala lirică „Vivat Verdi”, cu participarea Capelei Corale Academice „Doina”, director artistic și prim-dirijor, Ilona Stepan, a Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, dirijor – Lorenzo Biagi, Italia, și a soliștilor: Carole Sidney Louis (Franța), Diana Gheorghiciuc (România), etc.
La Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu” vor putea fi admirate spectacolele: „Spărgătorul de nuci”, „Frumoasa din pădurea adormită” și spectacolul coregrafic „În căutarea legendei”, susținut de Baletul Național „Joc”.
La Sala cu Orgă, vor evolua violonistul Ilian Gârneț și Orchestra Națională de Cameră, dirijor Nicolas Krauze. Tot la Sala cu Orgă va susține un spectacol organistul ceh, Pavel Černy.
Pe 10 martie, la Palatul Național „Nicolae Sulac”, va avea loc spectacolul de închidere a Festivalului „Mărțișor”, cu participarea ansamblului de cântece și dansuri populare „Fluieraș”, concert dedicat împlinirii a 85 de ani de la nașterea dirijorului Serghei Lunchevici.
„Mărțișorul” va ajunge în acest an și în comunitățile moldovenilor din diasporă. Astfel, în perioada 6 martie – 12 aprilie, conaționalii noștri sunt așteptați la spectacolul Teatrului Național „Mihai Eminescu” „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în regia lui Alexandru Cozub. Spectacolele Mărțișorului teatral se vor juca în orașele: Cascais (Portugalia), Frankfurt (Germania), Madrid și Santander (Spania), Padova și Milano (Italia), Londra (Regatul Unit al Marii Britanii) și Dublin (Irlanda) și la Bruxelles (Regatul Belgiei).
Programul detaliat al Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” în Chișinău: