Principală  —  IMPORTANTE   —   Peste 2 mii de lucrători…

Peste 2 mii de lucrători medicali, imunizați în primele două zile de campanie de vaccinare. Zatîc: „Este un succes”

Foto-simbol: Captură privesc.eu

În cele două zile de când a fost dat startul imunizării împotriva COVID-19 în R. Moldova serul a fost administrat pentru 2 604 de lucrători medicali. Secretara de stat de la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale Tatiana Zatîc susține că cifrele sunt optimiste, iar imunizarea celor 2 604 cadre medicale înseamnă mai puţine infectări şi mai mulţi medici la datorie pentru a face faţă pandemiei.

În cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova, Tatiana Zatîc a declarat că reticența unor medici este înțeleasă deoarece la început fiecare persoană face o analiză.

Zatîc califică datele înregistrate pe parcursul celor două zile de imunizare drept „cifre optimiste”.

„Startul imunizării este acea lumină din capătul tunelului care dă o speranță comunității medicale pentru a trece de provocări și a diminua contaminarea cu COVID-19. Cifrele sunt optimiste. Avem efectuate 2 604 de vaccinuri. Asta înseamnă 2 604 cazuri de evitare a infectării. Asta înseamnă 2 603 lucrători medicali care vor rămâne să activeze, fiind protejați prin imunizare”, a spus oficiala.

„Dozele oferite de România sunt în proces de utilizare. Sunt foarte importante pentru sistemul de sănătate și pentru toată țara, deoarece pe lângă protecția personalului medical, este un beneficiu enorm și față de pacienți. Este devreme de a vorbi despre reticenţă din partea medicilor, deoarece fiecare persoană face o analiză. Suntem abia la început şi fiecare îşi schimbă opinia pe parcurs. Fiecare schimbare întâlneşte întâi rezistenţă. Prioritatea este însă sănătatea și este important ca fiecare lucrător medical să fie vaccinat”, a mai spus Tatiana Zatîc.

Secretara de stat apreciază că lucrătorii medicali sunt cei care vor da exemplu pentru toată populația și înțeleg cel mai bine importanța vaccinării.

„Nu ar trebui să punem accente pe numite situații, pe cei care au spus că au anumite reticențe și temeri”, a conchis oficiala de la Sănătate.

La 26 februarie, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a primit o notificare de la platforma COVAX, prin care a fost confirmată livrarea primului lot de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru R. Moldova.

La 2 martie a început campania de vaccinare împotriva COVID-19 în R. Moldova. La această primă etapă va fi efectuată imunizarea cadrelor medicale din secțiile de reanimare și terapie intensivă, precum și a personalului din cadrul secțiilor spitalicești cu profil COVID-19.

Campania de vaccinare a început după ce sâmbătă, 27 februarie, la Chișinău au ajuns peste 21 de mii de doze de vaccin, donate de România prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

Autoritățile din R. Moldova vor recepționa joi, 4 martie, lotul de 14.400 doze de vaccin AstraZeneca, procurat prin intermediul platformei COVAX, conform Tatianei Zatîc. Este vorba de un lot de 14.400 de doze de vaccin.