Peste 14 milioane de euro vor fi investite în modernizarea a 13 instituții de învățământ din țară, în cadrul unui proiect finanțat de Banca Mondială
13 instituții de învățământ din R. Moldova vor primi finanțare de circa 14,3 milioane de euro pentru implementarea a 20 de proiecte în domeniile „Științe ale educației”, „Inginerie și activități inginerești”, „Tehnologii ale informației și comunicațiilor” și „Sănătate”. În urma implementării proiectelor, vor fi dotate circa 52 de laboratoare și centre de cercetare, 67 de săli de curs, săli polifuncționale și alte spații de instruire. De aceste investiții vor beneficia peste 20 de mii de studenți și 1 500 de cadre didactice din țară.
Potrivit unei note informative a Guvernului, dintre entitățile selectate de echipa de concurs, șapte sunt instituții de învățământ superior publice: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Academia de Studii Economice din Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei.
Totodată, au fost selectate șase colegii pedagogice: Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca, Colegiul „Iulia Haşdeu” din Cahul, Colegiul „Mihail Ciachir” din Comrat, Colegiul „Alexei Mateevici” din Chişinău, Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei și Colegiul pedagogic „Ion Creangă” din Bălţi.
Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” este finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației Cercetării, în perioada 2020-2025, mai anunță Guvernul.
La evenimentul de lansare a proiectelor investiționale în universități și colegii pedagogice, selectate în cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, au participat, prim-ministra Natalia Gavrilița, ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, rectori ai universităților și directori de colegii.
„În cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova” cele mai multe fonduri, peste 50 de procente din total, vor merge înspre domeniul formării cadrelor didactice. Astfel, asigurăm premisele integrării în Spațiul European al Educației și Spațiul European al Cercetării, acolo unde este locul firesc al sistemului educațional din țara noastră. Ne dorim să avem un sistem educațional performant care sa contribuie plenar la dezvoltarea țării”, a menționat prim-ministra Natalia Gavrilița.
La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a subliniat că resursele financiare acordate în cadrul proiectului vor ajuta instituțiile să devină mai puternice, fapt ce se va reflecta atât în relevanța procesului educațional, cât și în calitatea absolvenților.