Peste 108 mii de refugiați au ajuns în R. Moldova de la începutul războiului din Ucraina
De la începutul războiului în Ucraina, R. Moldova a găzduit peste 108 mii de refugiați. La moment, în țară se află peste 51 de mii de cetățeni ai Ucrainei, conform datelor prezentate de ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco.
„La moment, R. Moldova gestionează un flux de refugiați fără precedent. Este important să fiu uniți și solidari”, a spus ea.
În gestionarea crizei refugiaților, R. Moldova este ajutată de comunități internaționale. Astăzi, în țară a ajuns primul lot de ajutor umanitar din partea Înaltului Comisar pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite. Un lot de ajutor a ajuns în R. Moldova din partea Guvernului Olandei.
„Ajutorul umanitar constă în bunuri necesare pentru dotarea centrelor de cazare temporare, corturi de familie, plapume, perne, bunuri de primă necesitate, paturi și pachete alimentare. Valoarea totală a ajutorului umanitar acordat astăzi este de 750 de mii de euro”, a spus ministra Ana Revenco.
Din 24 februarie până astăzi, peste 1500 de persoane au solicitat azil în R. Moldova, dintre care 800 persoane sunt din Ucraina.