Principală  —  IMPORTANTE   —   Persoanele cu boli ale aparatului…

Persoanele cu boli ale aparatului digestiv vor fi tratate în baza unor scheme actualizate de tratament, anunță Ministerul Sănătății

Foto: MSMPS

Persoanele cu boli ale aparatului digestiv, sistemului osteo-articular, ale muşchilor şi ţesutului conjunctiv, aparatului urinar, cu boli endocrine, de nutriţie şi metabolism vor fi tratate în baza unor scheme actualizate de tratament, anunță marți, 21 martie, Ministerul Sănătății (MS).

Decizia de actualizare, începând cu 1 aprilie curent, a schemelor de tratament prin includerea în acestea a unor noi medicamente, existente în lista celor compensate, aparține Consiliului pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM).

Astfel, conform autorităților din sănătate, pentru tratamentul maladiilor aparatului digestiv vor fi incluse preparatele cu denumirile comune internaționale (DCI) rabeprazolum și pantoprazolum, diuretice, antibioticele ceftriaxonum și ciprofloxacinum.

„Pentru tratamentul artritei reumatoide, psoriazică, reactivă, precum și a gutei la adulți, schemele vor fi completate cu preparate antiinflamatoare nesteroidiene și cu medicamente din grupa glucocorticosteroizilor. De asemenea, vor beneficia de medicamente compensate copiii cu maladii osteo-articulare, precum artrită juvenilă idiopatică, lupusul eritematos sistemic, dermatomiozită juvenilă, febră reumatismală acută, vasculite primare sistemice, sclerodermie sistemică”, informează Ministerul.

Totodată, potrivit MS, a fost revizuit modul de administrare și durata tratamentului pentru medicamentul sulodexidum în tratamentul diabetului zaharat + angiopatiilor, nefropatiei diabetice. La fel, s-a decis ca medicamentul cu DCI leflunomidum, compensat integral pentru adulți și copii, să fie indicat nu doar în cazul tratamentului episodic al artritei, dar și la tratamentul de durată al bolilor de sistem şi autoimune.

De asemenea, vor beneficia de tratament antibacterian în formă injectabilă inclusiv pacienții cu pielonefrită cronică, atât adulți, cât și copii.

Schemele de tratament sunt actualizate în baza protocoalelor clinice naționale și standardelor medicale de tratament, potrivit autorităților din sănătate.