„Pentru mine, asta este libertatea adevărată”. Trei istorii despre droguri, închisoare și reabilitare

• „Mi se face pielea de găină când mă gândesc la asta. Eu toată viața ieșeam și mă întorceam la închisoare, iar acum am ieșit definitiv. Și am ieșit un alt om de acolo”.
• „La reabilitare totul mi se dădea greu: să învăț regulile, să îmi stabilesc scopuri, să fiu atâta timp treaz… Pentru că mai înainte eu mereu consumam ceva – droguri, alcool, altfel viața îmi părea gri”. 
• „Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o e că libertatea e o chestie pur lăuntrică. Și că nu trebuie să te temi să ceri ajutor. Toți oamenii se confruntă cu greutăți de diferită natură și nu poți să faci față întotdeauna singur. E absolut firesc și e bine să ai alături pe cineva care să te poată susține”. 

Au luat viața de la zero. Timp de doi ani, 27 de deținuți, care luptau cu dependența de droguri, au trecut prin programul de reabilitare în Comunitatea Terapeutică „Catharsis”, ca ulterior să se poată reintegra în societate, revenind la familiile lor și obținând un post de lucru. Iurie, Alexandru și Dan, trei dintre foștii rezidenți ai comunității povestesc că reabilitarea a fost un proces anevoios, însă dincolo de asta, i-a ajutat să își schimbe prioritățile, să aibă încredere în ei înșiși și să poată trece peste bariere care mai înainte păreau de nedepășit. 

Iurie s-a dus prima dată să asculte despre activitățile Comunității Terapeutice „Catharsis” păstrând o doză serioasă de scepticism, Alexandru a mers acolo pentru că știa că au cafea, iar Dan – trecuse odată prin tot procesul, însă și-a spus cu tărie că mai merită o șansă. Din acele momente, viețile lor au cotit spre drumuri la care nici nu sperau. 

– Comunitatea Terapeutică „Catharsis” pentru persoanele deținute în închisorile din R.Moldova a apărut în luna iulie, 2018, în Penitenciarul nr. 9 – Pruncul, ca un instrument de reducere a recividei și reintegrării în societate a persoanelor respective.

– Programul comunității este strict și include ședințe de grup, consiliere individuală, terapie prin muncă, activități de auto-cunoaștere și activități de auto-dezvoltare.

– Activitatea Comunității este asigurată de angajați ai penitenciarelor, alături de alți angajați și voluntari din A.O. „Inițiativa Pozitivă”.

„Ajunge! Așa nu mai poate continua”

Iurii Savcenco (35 de ani) era într-o instituție penitenciară, când a auzit într-una din zile despre un prieten de-al său că nu mai bea, că nu fumează și că, în general, a pus capăt tuturor viciilor pe care le avea. Îl cunoștea de mulți ani pe acest om, știa că e un aprig consumator de droguri și încă dintre cele grele, astfel că a fost uimit peste măsură. La început, nu-l credea. Apoi, i s-au povestit mai multe despre Asociația „Inițiativa Pozitivă” și a devenit interesat. 

„Prima dată când am ajuns acolo, a fost ceva ieșit din comun pentru mine, ca o explozie de emoții și senzații. M-am văzut ca parte a unei echipe, a unei familii. Nu simțisem demult o asemenea unitate și un asemenea confort. E ceva care-mi lipsea de mulți ani”, își amintește Iurie. 

A început să meargă la acel grup iar mai apoi, a aflat că se deschide o comunitate, unde va putea trece reabilitarea. 

„Mă uitam sceptic la asta. Prietenul meu, Sașa a mers acolo, dar eu mă țineam la distanță, deși mă mai duceam și discutam cu oamenii, îi întrebam ce fac. Cu timpul, am început să mă gândesc tot mai des la ce se petrecea în comunitate. Era un gând care nu-mi dădea pace. Eu voiam de mulți ani să-mi schimb viața. Toți acești 16 ani mă gândeam „- Iura, ajunge, așa nu mai poate continua. Trebuie să ai o altă viață. Nu ești născut ca să stai la închisoare toată viața ”. De asta, am decis că vreau să trec reabilitarea”, adaugă Iurie.

Îi rămânea jumătate de an până la eliberare, și se gândea că dacă nu o să-i placă ceva, poate pleca oricând. 

Încetul cu încetul, scepticismul s-a atenuat și Iurie a ajuns să se simtă în cadrul comunității la fel ca în mijlocul unei familii. Ca atunci când mergi în ospeție într-un loc unde ești așteptat și poți simți confortul acelei locuințe. Era mulțumit că s-a dus. Și este mulțumit că a reușit să treacă cu bine programul de reabilitare. 

Iurie s-a perindat la închisoare de trei ori, din cauza furturilor. Prima oară când a ajuns acolo avea 17 ani. După ce a fost eliberat, a stat la libertate doar trei luni, fiindu-i destul de greu să găsească un post de muncă și să se integreze în societate. Când potențialii angajatori aflau că a stat la închisoare, îi răspundeau că nu au nevoie de asemenea colaboratori. Așa, a ajuns și a doua oară la închisoare, iar după asta, a stat numai o lună la libertate. Aceeași schemă: fără acte, fără muncă, fără posibilitate de a închiria o cameră. Fusese eliberat în ianuarie și din închisoare a ajuns direct în stradă, cuprins de foame și frig. 

Relațiile cu rudele rămâneau dificile, așa că opțiunea de a merge la ei era eliminată din capul locului. Pe mama, Iurie o văzuse ultima dată înainte să fie închis pentru prima oară. Îl avertizase că dacă ajunge după gratii, nu va veni la el. Și așa a și făcut. Când fusese încarcerat a doua oară, a aflat că mama îi murise. Tatăl plecase din R. Moldova încă în 1998 și despre el Iurie a aflat că a murit când ajunsese ultima dată în penitenciar. 

Acum, Iurie a fost eliberat din nou și grație terapiei și ajutorului oferit de specialiști, susține că a reușit să își schimbe modul de viață. „Am ieșit de acolo un om nou, un om schimbat. Pentru mine, acum regulile și principiile sunt foarte importante. Când întâlnesc în prezent pe cineva din cunoscuții mei vechi, ei mă întreabă dacă nu fac parte din vreo sectă (râde,n.r.). Și eu le spun: las’ să fie sectă, spuneți-i cum vreți, dar eu acum sunt altfel. Nu mai sunt acel tiran și agresor care eram în închisoare. Chiar când mă eliberam nu eram cel mai bun om. Mi se face pielea de găină, când mă gândesc la reabilitarea mea și cum am revenit să vorbesc altora despre asta. Eu toată viața ieșeam și intram în închisoare, iar acum am ieșit definitiv”, surâde bărbatul. 

Astăzi, Iurie și-a perfectat actele, a căpătat un post de muncă, are o soție și curând va avea un copil. Afirmă că încă învață foarte multe lucruri din mers, dar se bucură de turnura pe care a luat-o viața sa. 

„Închiriez un apartament. Și am o altă viață. Muncesc la o firmă tânără, dar care e în creștere și îmi place ce fac. Lucrez cu sticla și e ceva absolut nou, mai înainte lucrasem doar cu lemnul.  Am lucrat și încă lucrez mult asupra mea. A fost greu, dar cine a promis să fie ușor?”, adaugă el. 

Proiectele de viitor ale lui Iurie se rezumă la trei aspecte: să-și construiască o casă, să crească în sfera unde a început activeze și să își educe așa cum trebuie fiul. 

 „Nu am fost niciodată treaz atât de mult timp”

Alexandru Biac (37 de ani) a ajuns la închisoare din cauza furturilor și a drogurilor, când avea 18 ani. Drumul către comunitatea terapeutică a pornit de la zvonurile lansate printre deținuți legate de activitățile de grup pe care le făcea Asociația „Inițiativa Pozitivă”.

„Nu-mi era atât de interesant să vin să aflu ce spun acolo, cât nu aveam în acel timp cafea și știam că ei aduc. Așa că m-am dus pentru asta”, râde Alexandru. Dar, cât a stat în jur și a ascultat despre ce se discută, a devenit interesat. „Am văzut băieții care au venit și  povesteau cum trăiesc în prezent, ce viață normală și frumoasă au și am rămas impresionat”, adaugă el. 

A acceptat să se ducă la cursul de reabilitare, pentru că, la fel ca și Iurie, era obosit de închisoare și voia să își schimbe viața. Se gândea mai ales la timpul pe care îl pierduse cât fusese absent din viața copiilor săi. Altfel, greutățile nu țineau atât de decizia inițială, cât de procesul ce urma acesteia.

„Totul a fost dificil, pentru că modul de viață pe care-l duceam până la comunitate era 100% diferit. Era greu să mă dau cu regulile, era greu să îmi stabilesc unele scopuri, era greu să vorbesc frumos, era greu să fiu atâta timp treaz.

În experiența mea, eu nu am fost niciodată treaz atât de mult, mereu consumam droguri sau alcool. Trebuia să consum ceva, pentru că altfel viața mi se părea gri. Îmi era greu să lupt cu agresivitatea, care se formase de când mă aflam la pușcărie, îmi era greu să ajut cuiva, pentru că întotdeauna așteptam cineva să mă ajute pe mine. Totul mi se dădea greu”, mărturisește Alexandru. 

Pentru el, lucrurile s-au încheiat brusc și neașteptat. Într-o zi, i s-a spus că poate merge acasă, întrucât este eliberat condiționat înainte de termen. „Am fost lider al comunității terapeutice și atunci, am simțit pe de o parte, bucuria eliberării, iar pe de alta eram trist și melancolic, pentru că cei din comunitate au devenit apropiații mei. Totuși, m-am ținut tare, aveam scopuri deja și voiam să vin să muncesc”, punctează bărbatul. 

Ulterior, Alexandru a devenit colaborator al comunității terapeutice „Catharsis” și subliniază acest lucru ca pe un paradox – a stat 15 ani la închisoare, dorindu-și tot timpul să scape și, până la urmă, tot acolo s-a angajat să lucreze. Pe de altă parte, îi place să lucreze în acel spațiu, pentru că mediul este unul cunoscut, respectiv – se simte degajat. 

În prezent, Alexandru activează la „Inițiativa Pozitivă”, este lucrător social și consultant „De la egal la egal”. Pandemia a schimbat piesele din schema de muncă, în schimb acum are mai mult timp să se gândească la strategii și moduri mai eficiente de lucru. Povestește că își dorește mult să facă studii – să obțină Bacalaureatul și apoi să meargă la Facultate, dar și să obțină permisul de conducere în viitorul apropiat.

„Mi-am stabilit și niște limite temporale pentru asta. Un alt mare vis al meu e să ajung să am propria casă și să construiesc relații mai bune cu fiica mai mare. Relația cu ea e mai complicată, întrucât eu am lipsit mulți ani. Sigur că e dificil să o iei de la capăt, eu nu am fost cel mai bun om… Dar încerc. Am alte trei fete în educația cărora mă implic și încetul cu încetul, învăț să-mi aranjez viața”, conchide el.

„Am învățat că nu trebuie să depinzi de opinia cuiva, de standarde și etaloane străine”

Dan (36 de ani) a ajuns după gratii în anul 2016, din cauza dependenței de narcotice. A fost condamnat pentru trafic de droguri, însă menționează că se ocupa de asta în primul rând, pentru a-și furniza doza zilnică.

Știa despre comunitatea terapeutică și despre ce se petrece acolo, însă la început avea dubii privind alăturarea sa la aceasta. „Influența subculturii criminale, care există probabil în toate penitenciarele, era pentru mine un obstacol. Chestia asta nu era văzută ca ceva bun și putea fi chiar periculoasă, la un moment dat. Dar, după decesul tatălui, s-au schimbat unele circumstanțe și eu am înțeles că vreau să mă alătur comunității, indiferent de consecințe. Așa că am făcut acest pas”, spune Dan. 

Și el consideră că  procesul de reabilitare a fost unul complicat. I-au făcut probleme mai ales rutina, monotonia și programul zilnic care trebuia respectat cu strictețe. Dincolo de asta însă spune că ceea ce s-a petrecut acolo, i-a făcut bine și nici nu și-ar fi imaginat vreodată câte oportunități se vor deschide în fața sa după. 

„Eu știam că voi trece încă odată programul, că poate voi învăța mai bine să depășesc dependența de droguri și că o să mă lupt cu degradarea de după detenție, dar faptul că îmi voi schimba atitudinea față de viață, față de oameni, îmi voi afla vocația, voi fi angajat în incinta penitenciarului, voi avea salariu, iar pentru asta îmi va fi redus termenul, au fost lucruri care au întrecut toate așteptările mele, au fost lucruri la care nici nu puteam să visez”, indică Dan. 

Apoi, adaugă că terapia l-a ajutat să descopere sursa unor vulnerabilități și probleme, care au dus la dependență și consum de droguri. Drept urmare, a reușit să se împace cu sine, a devenit mai deschis și mai firesc. „În foarte multe cazuri, drogurile sunt un refugiu și eu am înțeles de ce se petreceau aceste lucruri cu mine. Am primit consiliere, am avut acces la asistență psiho-socială și împreună am lucrat cu problemele respective, iar în consecință am putut să schimb total direcția în care merge viața mea”, completează Dan, care a reușit, de altfel, să seteze un precedent. A început să presteze servicii de traducător și management de conținut, încă de pe când se afla după gratii, având astfel perspectiva de a se angaja după eliberare. 

Totodată, Dan a reușit să își descopere vocația – scrisul și, mai ales, faptul că își poate transforma experiența de viață în ceva util pentru alți oameni. „Sunt multe alte persoane care se confruntă cu probleme similare – consum de droguri, detenție, mod de viață infracțional și eu am înțeles esența multor factori care duc la asta. Respectiv, cred că pot să îmi transform experiența în ceva folositor pentru alții. Eu am ce să spun oamenilor, pot să îi ajut și am abilități de a mă exprima, de a transmite mesajul corect lor, ceea ce intenționez să fac”, subliniază bărbatul. 

Dan își dorește să scrie o carte despre lucrurile prin care a trecut, despre detenție, droguri și lecțiile pe care le-a învățat pe parcurs „cu un pic de suferință, un pic de durere și un pic de greutăți”. Astfel, vrea să îi ajute pe alți oameni să evite problemele prin care el a trebuit să treacă. 

„De departe cea mai importantă lecție pe care eu am învățat-o e că libertatea e o chestie pur lăuntrică, că nu depinde de factori externi, de gardurile penitenciarelor. Libertatea este ceva care vine din gândirea omului și din sufletul lui. E absolut ok să fii așa cum ești, să gândești așa cum vrei, e foarte important să fii firesc, atâta timp cât nu dăunezi nimănui și respecți granițele altor oameni. Nu trebuie să depinzi de opinia cuiva, de standarde și etaloane străine. Pentru mine, asta este libertatea adevărată.

Aș mai adăuga că este foarte important să poți cere ajutor. Toți oamenii se confruntă cu greutăți de diferită natură și nu poți să faci față întotdeauna singur, e important să nu permiți orgoliului să te împiedice de la a cere ajutor. E absolut firesc și e bine să ai în anturaj persoane care să te poată susțină, persoane care să te poată îndruma, care să își împartă experiența cu tine”, opinează el. 

Dan mai precizează că nu i-a fost foarte greu să se reintegreze în societate, întrucât a depus mult efort pentru a nu se obișnui cu viața din penitenciar, cu unele principii sau valori de acolo, cu gândirea corespunzătoare acelui mediu. „Eu am depus foarte mult efort ca să rămân integru ca persoană în acel mediu și mă mândresc mult cu asta  – nu a fost afectat practic niciun aspect important al personalității mele. Deci, tranziția mea înapoi, a fost una relativ ușoară”, reflectă el.  

Acum, Dan urmează să facă un Masterat în Traducere și Interpretare Limba Engleză, vrea să își scrie cartea în următorii doi ani, să-și dezvolte cariera și să se dedice pentru a schimba lucrurile spre bine în societate. 

„R. Moldova are nevoie de mai multe programe de reabilitare”

Șefa Secției Activități pentru persoanele aflate în conflict cu legea la A.O. „Inițiativa Pozitivă” și psihologul Ina Vutcariov declară că programul de reabilitare oferit de Comunitatea „Catharsis” ajută deținuților să reducă ulterior la minim riscurile legate de infracționalitate și, totodată, că R. Moldova are nevoie de mai multe programe de reabilitare pentru persoanele care luptă cu adicții, atât în interiorul insistuțiilor penitenciare, cât și în afara lor. 

„Problema consumului de droguri este profund asociată cu un mod infracțional de viață. Acestea se intersectează, nu poți să fii consumator de droguri și să fii un cetățean responsabil, un părinte bun, și așa mai departe. Tu trebuie să rezolvi problema consumului de droguri, ca să poți trăi normal într-o societate.

Programul de reabilitare pentru consumatori oferă posibilitatea ca ei să-și poată depăși dependența și să reducă la minim riscurile legate de infracționalitate. La noi, e nevoie de cât mai multe programe de reabilitare atât pentru persoanele dependente aflate în libertate, cât și pentru cei din penitenciar”, susține Vutcariov.

În același context, reprezentanta A.O. „Inițiativa Pozitivă”, adaugă că R. Moldova trebuie să investească mai mult într-o viziune sănătoasă în raport cu dependența și în informarea societății cu privire la felul în care acesta funcționează.

„Discriminarea și aroganța în raport cu consumatorii se finisează atunci când tu te ciocnești personal cu o problemă acest fel și trebuie să îi faci față. E nevoie de mai multe programe de profilaxie pentru tineri și adolescenți. Apoi, sigur că atitudinea față de cei care răspândesc și promovează consumul de droguri trebuie să fie una foarte severă”, concluzionează Ina Vutcariov.

Până în prezent, de serviciile Comunității Terapeutice „Catharsis” au beneficiat 27 deținuți, iar 8 dintre ei au fost eliberați și nu au recidivat.