Pensiile vor fi reexaminate după o nouă formulă, din 2023
De la 1 ianuarie 2023, va fi aplicată o nouă formulă de reexaminare a pensiei pentru limita de vârstă pentru stagiul de cotizare realizat după stabilirea acesteia. Miercuri, 28 decembrie, Cabinetul de miniștri a aprobat, prin hotărâre de Guvern, modificarea Regulamentului privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor.
Noua formulă presupune însumarea cuantumului pensiei calculate cu valoarea pensiei pentru stagiul de cotizare realizat după stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, fapt ce va asigura majorarea garantată a cuantumului pensiei după reexaminare.
Totodată, conform proiectului, începând cu 1 ianuarie 2023, Casa Națională de Asigurări Sociale va reexamina pensiile pentru limită de vârstă și pensiile de dizabilitate stabilite sau reexaminate în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2021, la a căror calculare a fost inclusă în stagiul de cotizare perioada de îngrijire a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani sau a unei persoane cu dizabilitate severă. Pentru perioada respectivă, ca bază de calcul a pensiei va fi utilizat salariul mediu lunar pe țară și nu salariul minim lunar, cum era anterior.
Pentru utilizarea, începînd cu 1 ianuarie, a salariului mediu lunar pe țară, la determinarea venitului mediu lunar asigurat pentru perioada prevăzută, pentru anul 2023 sunt necesare peste 11 milioane de lei din bugetul de stat.
subiect-06-nu-814-mmps-2022 by Ziarul de Gardă on Scribd